Sezonul 2018-2019 al Ligii 2 are toate șansele să strângă în tribune mai mulți spectatori decât Liga 1. În acest weekend, trei din cele patru echipe de tradiție reînființate după ce au dat faliment în 2016 – Petrolul, Farul și U Cluj – au promovat oficial din Liga 3 în Liga 2, spre marea satisfacție a fanilor care le-au susținut, inclusiv financiar, în toată această perioadă critică.
Cele trei li se alătură altor echipe cu nume grele în istoria fotbalului românesc, toate aflate momentan în liga secundă: FC Argeș, Poli Timișoara, UT Arad, Ripensia – posibil și Chindia, dacă această ultimă formație nu reușește să câștige barajul de promovare cu ocupanta locului 6 din faza play-out a Ligii 1. La un loc, aceste cluburi – chiar dacă nu toate reprezintă niște forțe în plan sportiv – au 15 titluri ale României în palmares.
Apariția „granzilor” în Liga 2 este un colac de salvare pentru o competiție ruinată de proasta administrație a FRF și de corupție
Acum un an scriam pe larg (amănunte aici, aici, aici și aici) despre gândurile și planurile fanilor de la Petrolul, Farul și U Cluj care depuneau eforturi pentru a reporni inimile oprite ale echipelor lor favorite. Destule lucruri s-au schimbat de atunci, dar, după zbateri, neliniști și emoții, toți acești oameni au sărbătorit ceea ce ei consideră a fi pasul preliminar înaintea marii încercări din sezonul următor, promovarea în Liga 1.
În toate cele trei cazuri, autoritățile locale s-au implicat, într-un fel sau altul, în proiecte. Acum, Petrolul este finanțată de compania Veolia, în timp ce brandul este deținut de Primărie și cedat clubului. La U Cluj, atât finanțarea, cât și brandul sunt la Primărie. În cazul Farul, Primăria alocă o mare parte din bani, iar clubul așteaptă licitația pentru brand, care momentan se mai află la societatea falimentară, procesul fiind blocat de firma care administrează vechea societate.
Pentru Liga 2, această infuzie masivă de nume mari ar putea duce la relansarea unui campionat ruinat, foarte slab valoric, scufundat în suspiciuni legate de corupție și grav afectat de deciziile proaste ale FRF. În ultimele sezoane, după ce Burleanu a decis ca Liga 2 să treacă de la formatul cu două serii în care se juca play-off și play-out la o singură serie de 20 de echipe, nu a existat, practic, nicio ediție care se se termine în formulă completă. Dărâmate de cheltuielile financiare mult crescute, înșelate de federație, care le-a promis inițial că le va acoperi costurile suplimentare prin obținerea a 1.000.000 de euro din drepturile TV, multe cluburi se chinuie să termine campionatul (unele nu reușesc).
Culmea e că actualul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, s-a lăudat în primăvara acestui an că aduce bani din drepturile TV pentru cluburile din Liga 2. Suma este mai mică de 400.000 de euro, deși inițial li se spusese conducătorilor că vor împărți 1.000.000, apoi – 700.000 de euro.
E așteptată, în scurt timp, o ședință a Comitetului Executiv al FRF
Noua formulă a Ligii 2 are însă șanse să devină mai atractivă, în următorul sezon, nu doar prin ascensiunea unor cluburi sprijinite financiar fie de companii private, fie de autoritățile locale. Alte două circumstanțe vor cântări greu: 1. Va crește numărul orașelor mari implicate și 2. Există toate șansele ca Burleanu să decidă în scurt timp, în Comitetul Executiv al FRF, să reformeze sistemul competițional, asigurând la sfârșitul sezonului viitor promovarea a minimum 4 echipe din Liga 2 în Liga 1.
1. După toate probabilitățile, din vară meciurile Ligii 2 se vor juca în Pitești, Timișoara, Oradea, Arad, Ploiești, București, Cluj, Constanța, Bacău (din Seria I a Ligii 3 a promovat Aerostar Bacău). Așa cum am scris și mai sus, în funcție de rezultatul barajului pentru Liga 1, e posibil ca și Târgoviște să se alăture acestor orașe importante.
2. Președintele FRF și-a exprimat deja, în repetate rânduri, intenția de a mări, din sezonul 2019-2020, numărul de echipe din Liga 1 de la 14 (câte sunt acum) la 16. Această decizie se poate lua, fără probleme, în Comitetul Executiv al FRF, aflat într-o stare de totală subordonare actualului ocupant al Casei Fotbalului. Este important de spus că Burleanu nu are nevoie de acceptul Ligii Profesioniste de Fotbal pentru a adopta această schimbare.
„Sunt jucători care ar putea lejer să joace în Liga 1, pe bani buni, dar preferă să rămână în Liga 2, unde sunt neplătiți și câte un an. De ce credeți că se întâmplă asta?” Ianis Zicu la ProSport Live, vorbind despre fenomenul blaturilor la pariuri care afectează Liga 2
Planul lui Burleanu e ca la finalul campionatului 2018-2019 să retrogradeze două echipe din Liga 1 (locurile 13 și 14) și să promoveze direct locurile 1, 2, 3 și 4 din Liga 2. Există și ideea ca locul 5 din Liga 2 să dea un baraj de promovare-retrogradare cu ocupanta locului 12 din Liga 1.
Această măsură ar însemna o șansă în plus pentru echipele din orașele mari să promoveze în primul eșalon, acolo unde – din foarte multe motive – interesul pentru competiție a scăzut dramatic în ultimii ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER