Vorbește românește și a inaugurat Terenul 18 la Roland Garros! Victorie încărcată de emoții pentru Radu Albot, „celălalt român” de la simplu masculin. Cine este Hagi din Moldova, când l-a bătut gândul să întoarcă armele și cum este să scrii de unul singur cărțile de istorie, acasă. Corespondență de la Paris

Vorbește românește și a inaugurat Terenul 18 la Roland Garros! Victorie încărcată de emoții pentru Radu Albot,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu un tricou albastru, perfect asortat la ochii visători, albaștri, Radu Albot (97 ATP) zâmbea larg, duminică, în sala de conferințe cu numărul doi, din centrul de presă poziționat sub arena Philippe Chatrier. După un tur trei de excepție reușit la US Open în 2017, cel mai bun jucător de tenis din istoria Republicii Moldova tocmai își trecuse în CV și un prim meci câștigat pe tabloul mare de la Roland Garros, scor 4-6, 0-6, 7-5, 6-1, 6-2 în fața francezului Gregoire Barrere (196 ATP).

Primul meci, la ora 11, pe Terenul 18. Numele lui Radu Albot (28 ani) va rămâne înscris, undeva, în analele turneului parizian, ca primul câștigător al unui meci pe noua arenă a complexului. O arenă frumoasă, cu bănci de piatră în loc de scaune, care aduce puțin cu atmosfera de pe celebra Pietrangeli Arena, de la Foro Italico (Roma). Pe același Teren 18, aflat la limita exterioară a complexului, s-a antrenat și Simona Halep, sâmbătă. Radu Albot venea de pe o arenă primitoare și caldă, cu tribună apropiată de suprafața de joc și cu margini mult mai puțin generoase decât Chatrier-ul. Și s-a simțit bine. Mai ales la final, pentru că, recunoaște, n-ar fi fost la fel de vesel dacă pierdea. I-a plăcut însă arena, s-a simțit bine pe acea zgură proaspăt-turnată.

„A fost un meci dificil. Am reușit să supraviețuiesc. Am fost condus 2-0 pe tabelă, a fost foarte dificil. Mai jucasem la Paris, dar niciodată nu am câștigat. Acum, în sfârșit am câștigat aici! La 0-2 nu mă mai gîândeam să câștig tot meciul, mă gândeam să câștig punct cu punct. Cred că ultimele două seturi au fost puțin mai ușoare, pentru că el nu se simțea atât de bine, a avut ceva probleme cu piciorul. Dar, se întâmplă și asta. Cred că s-a văzut asta și m-a și ajutat un pic să câștig„, a declarat Radu Albot la o conferință de presă ținută, practic, pentru jurnaliști români.

Un drum singuratic și o provocare uriașă

Radu deține toate recordurile importante în tenisul din Moldova. Cel mai rezultat într-un turneu ATP, cea mai bună clasare. A fost mereu primul și și-a corectat, singur, recordurile, nu doar o dată. Radu Albot admite că a fost greu, dar se mândrește cu ceea ce a reușit.

Moldova nu are nicio jucătoare de top și nici vreun jucător de top în afară de mine. Jucători care să joace turnee de prim nivel. A fost foarte dificil, pentru că țara mea este foarte mică. Tenisul nu înseamnă nimic, nu este popular. A fost un drum foarte dificil, pentru că tot ceea ce am făcut, am făcut sprijinit de părinți și cu efortul părinților. Fără să am vreun sprijin important din exterior. Dar asta mă face și mai mândru. Sper că, acum, copiii vor avea mai multe oportunități și vor reuși să mă depășească, să aibă rezultate mai bune decât mine. Chiar sper că asta se va întâmpla„, spune Radu Albot.

Legăturile lui Radu cu România sunt evidente. Navighează cu ușurință în timpul răspunsurilor în limba sa nativă, care este româna. S-a antrenat de-a lungul anilor și în România, cum o mai făcuse în Statele Unite, Germania și Spania. Și are legături destul de strânse cu Marius Copil, numărul unu din România.

M-am antrenat în România când aveam 16-17 ani. Eram tânăr, nu a durat mult. Tenisul din România este foarte popular. Acum, sunt multe jucătoare în Top 100 WTA, tenisul masculin este și el sus. Sunt prieten cu toți jucătorii români, uneori mă întâlnesc și vorbesc și cu jucătoarele din WTA. Vorbim. Este de necomparat situația dintre cele două țări, din punct de vedere al tenisului„, spune Radu Albot, care chiar și după ce a ajuns în Top 100, a avut probleme în țara sa.

Ani de zile am jucat în echipa de Cupa Davis a țării mele. Atunci, nu mă gândeam că aș putea juca pentru altă țară. Am avut însă niște probleme cu Federația – au procedat destul de urât cu întreaga echipă, nu doar cu mine, ca numărul unu. Atunci mi-a trecut prin minte această idee. De a juca pentru România, poate. Am și vorbit cu băieții, cu Marius, dar și antrenorul lui, Andrei Mlendea, despre o astfel de oportunitate. Dar, asta nu va fi, totuși, posibil. Atunci când te muți, țara respectivă va dori să o reprezinți la Cupa Davis. Iar eu nu aș putea face asta niciodată„, mai spune Radu Albot, cel care a început tenisul la opt ani.

Dacă nu ar fi ajuns tenismen, lui Radu Albot i-ar fi plăcut să fie fotbalist. Și pentru că România este cunoscută peste tot în lume prin Gheorghe Hagi, Ilie Năstase și Nadia Comăneci, ProSport l-a provocat pe moldoveanul numărul unu din tenisul mondial să le spunâ câte ceva fraților de peste Prut, despre cel mai cunoscut ambasador al Moldovei. „Serghei Tarnovschi este, probabil cel mai cunoscut. A câștigat două medalii de aur, la caiac-canoe. Cred că el este cel mai faimos sportiv în țara noastră„, a spus Radu Albot, care, în turul doi de la Roland Garros îl va înfrunta pe Damir Dzumhur (Bosnia și Herțegovina, 30 ATP, favorit 26 la Paris).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Adevărul despre moartea lui Gabi Cotabiță! România, în șoc
Adevărul despre moartea lui Gabi Cotabiță! România, în șoc
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×