Două domane își poartă cu mândrie iile pe Terenul 18, rândul patru, vizavi de scaunul arbitrului. Sunt la meciul Sloane Stephens (SUA) – Camila Giorgi (Italia), dar formează o insulită clară de suporteri ai Simonei Halep. La rând, vezi patru șepci în roșu, galben și albastru, pe care scrie România. Au cumpărat câte un pachet de bilete pentru trei zile, 200 plus euro pe zi, care le dă șansa de a fi pe Chatrier la această oră. Dar, ei au altă misiune.
Foto: Cezara Paraschiv
„De dimineață mi-a spus soțul – să știi că dacă nu mergem direct pe Terenul 18, nu o vom vedea pe Simona. Ne gândeam să facem un tur, să ne împărțim între terenuri. Dar… e mai intim, putem relaționa altfel. Am zis: lasă Chatrier-ul, lasă-l pe Nadal. Am venit să o vedem pe Simona„, spune timișoreanca.
Ierarhia e clară. „Prima e Simona. Apoi, Nadal. Apoi Miki Buzărnescu și toate fetele noastre. Pentru noi e complicat să o vedem pe Irina, pentru că pe Lenglen sunt alt tip de bilete. Ne-am bucurat mult pentru Mihaela, ieri, chiar dacă nu am putut vedea meciul. Am deschis însă o șampanie”, spune pentru ProSport Leo Coca.
„Pentru Simona, mergem până la capăt. Noi ne-am orientat. Este micuță arena, dar este plăcută pentru privitori. Însă, vă dați seama ce va fi aici când vor veni nemții să o vadă pe Petkovic și toți ceilalți să o vadă pe Simona. Nu vor fi suficiente locuri„, spune Leo, care, deși a lipsit două schimburi de teren pentru a aduce de la shop niște perne speciale pregătite de organizatori pentru a ușura statul în tribună, spune și el, fără să fi auzit vorbele soției. Același „Am zis: lasă Chatrier-ul, lasă-l pe Nadal. Nu o pierdem pe Simona!”
Vineri, de ziua copiilor, grupul a stat pe Chatrier. Și a fost excelent.
Astăzi însă, patru vor fi doar pe Terenul 18, pentru a fi siguri că nu o pierd pe Simo.
Alți doi au îndrăznit să stea puțin timp pe Central și li se vor alătura. Pentru că cei deja prezenți în arenă sunt gata să strângă rândurile.
„Pentru mine, este o mândrie să particip alături de Simona, în port cât mai tradițional. Este o experiență frumoasă, pentru că te întâlnești cu cetățeni străini care, te văd îmbrăcată așa, cu șapcă și vin la tine și îți spun – Haide, Simona!„, mai spune pentru ProSport Călina Coca. Plusurile sunt clare pentru cei doi: „Vedeți cât de aproape suntem de teren. Aici o vom vedea mai bine. Nu stăteam așa pe Chatrier. Și, sperăm să ne dea și autografe, la final de meci. Sper!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER