Generația de Aur se va reuni, la Cluj, pentru un meci special împotriva legendelor Barcelonei, iar partida va reprezenta prilejul perfect pentru Dan Petrescu să discute cu foștii colegi. Printre ei se va afla și Florin Prunea (49 de ani), cel care crede că un alt membru al celei mai bune echipe din istoria României, Costel Gâlcă (46 de ani) ar fi un înlocuitor perfect pentu SuperDan pe banca tehnică a campioanei.
Șefii CFR-ului îi au ca prime ținte pe Edward Iordănescu și Marius Șumudică, dar Victor Pițurcă și Costel Gâlcă sunt și ei nume care le fac cu ochiul. Din punctul de vedere al fostului portar, aducerea omului care a câștigat tripla cu FCSB în 2015 ar fi o alegere potrivită: „Ca o variantă, eu l-aș vedea și pe Costel Gâlcă. Un antrenor despre cred că s-ar plia pe ceea ce înseamnă CFR Cluj. Oamenii de acolo sunt profesioniști, la fel, calmi, Costel cred ca ar face o treabă extraordinară. Dan Petrescu știe cel mai bine ce are de făcut. Eu am vorbit tot timpul cu el, ne vom întâlni la Cluj și vom discuta, dar el știe cel mai bine ce are de făcut. Nu știu câți reușeau ce a reușit el acolo într-un timp atât de scurt. Cu 17-18 jucători noi, să câștigi un titlu, nu este ușor”, a declarat Florin Prunea, pentru Digi Sport, în momentul în care a fost întrebat despre mișcările de trupe de la campioana României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER