Liverpool își poate continua campania de achiziții cu o bombă pe piața transferurilor. Fekir, actualul jucător al lui Lyon, este foarte aproape să semneze cu cormoranii. Potrivit presei britanice, mijlocașul ofensiv va face vizita medicală.
Nabil Fekir va efectua testele medicale după meciul Franței cu Statele Unite, în momentul de față având loc discuțiile financiare între cele două cluburi. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani, speră ca mutarea să se materializeze înaintea Campionatului Mondial, dar Jean- Michel Aulas, președintele lui Lyon, nu își dorește să îl cedeze până la începerea turneului final, pentru a obține mai mulți bani de la Liverpool. Acesta speră că, în urma unei evoluții caracteristice jucătorului, lui Fekir îi va crește cota și mai mult. După cum precizează press.co.uk, suma înaintată de Liverpool este de 50 de milioane de lire.
În acest sezon, Fekir a reușit 23 de partide și 8 pase decisive, după ce a evoluat în 40 de partide. În cariera sa, mijlocașul francez a evoluat la AC Villeurbanne, FC Vaulx-en-Velin, SC Caluire, Lyon și Saint-Priest.
Articol scris de Răzvan Stîngă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER