A „stat la pândă” și a atacat-o din nou într-un moment greu. Ion Țiriac nu a iertat-o pe Serena Williams și a reaprins conflictul: ce a putut spune după retragerea americancei

A
  • Publicat:
  • Actualizat:

Faptul că Ion Țiriac (78 de ani) nu e un fan al Serenei Williams (36 de ani) a încetat de multă vreme să mai fie o noutate, iar miliardarul român a ținut, luni, să o taxeze pe marea campioană americană pentru retragerea de la Roland Garros, dar și pentru un obicei pe care și l-a creat în ultima vreme.

Țiriac și Serena au avut un schimb de replici în presa internațională după o declarație neinspirată a românului, iar fostul tenismen, care se află la Paris pentru a o susține pe Simona Halep, nu a iertat-o pe Serena Williams pentru mai multe acțiuni din perioada recentă. Mai întâi, Țiriac i-a reproșat retragerile de la Madrid și Roma, apoi s-a legat de costumul „catwoman” purtat de liderul mondial la Paris, pentru ca în finalul discursului să-și manifeste dezamăgirea față de vestea tristă anunțată luni, înaintea meciului cu Șarapova: „Toți acești ‘monștri’ care sunt niște personalități enorme, dn când în când, fac lucruri care nu ar trebui să se facă. La Madrid era (n. red – Serena Williams) pe tablou până în ultimul moment, apoi s-a retras. La Roma era pe tablou până în ultimul moment și s-a retras. Aici (n. red – la Roland Garros) există o regulă că nu ai voie în costumele în care ea s-a prezentat la turneu și, totuși, au acceptat. Acum, se retrage din meciul pe care-l așteptau 20.000 de spectatori. E păcat! Cu tot respectul, trebuie să respecte regulile”, a spus Țiriac, pentru Digi Sport.

La finalul lunii aprilie, Serena Williams, fost lider mondial WTA, i-a răspuns lui Ion Țiriac, cel care declarase că americanca „are 36 de ani și 90 de kilograme”. Omul de afaceri nu este de acord cu faptul că premiile din circuitul feminin sunt de multe ori egale cu cele din circuitul masculin, iar cuvintele sale au atras o reacție a americancei. Devenită mamă în septembrie 2017, Serena Williams l-a acuzat pe Ion Țiriac de comentarii sexiste și a precizat că are probleme cu greutatea din cauză că alăptează în continuare: „Mereu am spus că oamenii au dreptul la o opinie. E clar că tenisul feminin este mai mult decât mine, mult mai mult. Dar voi vorbi cu el, credeți-mă! O să am o discuție cu el. Este un comentariu ignorant, o declarație sexistă! Poate că este un om ignorant”, a spus Serena Williams, într-un interviu acordat pentru „New York Times”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×