„Uram matematica în liceu. Nu am un background care să aibă legătură cu statistica. Cifrele sunt însă limbajul care descrie strategia. Studiam jurnalismul, nu aveam nimic de a face cu cifrele. Îmi plăceau poveștile. Scrisul. Dar, am avut această revelație – că cifrele spun povestea strategiei și pot răspunde la întrebarea – este mai bine să servești spre exterior, sau la teu? Cifrele îți spun asta. Este limbajul care te ajută să înțelegi cum să câștigi. Cuvântul scris nu îți poate spune asta„. Este povestea, pe scurt, a lui Craig O’Shannessy. Expertul chemat la post an de an de turneele de Mare Șlem pentru a explica jocul de tenis, rezultatele, surprizele zilei. Cu Craig O’Shannessy, ProSport a stat de vorbă, vineri, înainte de finala Simonei Halep de la Roland Garros. Pentru a înțelege imaginea de ansamblu.
„Statistica ne arată că tenisul nu are, de fapt, nicio legătură cu ceea ce percepem noi. Mintea umană reține elementul spectaculos, punctele lungi. Entertainmentul, punctele cu toată energia lor, dar uităm atât de repede retururile ratate. Serviciile care nu își ating ținta. Punctele care se încheie la serviciu +1 sau la retur +1”
Ce face în acest moment ca cifrele și statisticile să fie atât de importante în tenisul zilelor noastre? Prima dată este important să înțelegem importanța statisticilor în istoria tenisului. Până în 1991 nu exista practic așa ceva. 1991 – nu a trecut atât de mult timp de atunci. Până în 2002 însă, erau statistici foarte primitive, simpliste. Din 2002 până în prezent s-a dezvoltat acest segment. Ca antrenor, înainte, te uitai la mii de puncte pentru a încerca să descoperi anumite aspecte. Zilele trecute, făceam o prezentare alături de Magnus Norman, pentru un grup de antrenori suedezi de top. Am vorbit despre lungimea schimburilor de mingi. Este un exemplu colosal. i-am întrebat pe acești antrenori care este lungimea cel mai des întâlnită în schimburile de mingi din tenis. Și răspunsul aproape unanim este – patru lovituri. Toată lumea crede asta.
Dar…? Dar, de fapt, răspunsul este 1. 30% din sportul nostru este despre asta – un serviciu care nu se întoarce înapoi. Un raliu de patru lovituri nu este nici măcar aproape de această valoare. Este o diferență enormă. Sunt cu aproape 400% mai dese schimburile de mingi de o lovitură față de cele de patru lovituri. Statistica ne arată că sportul acesta nu are, de fapt, nicio legătură cu ceea ce percepem noi. Semifinalele acestui turneu s-au jucat până acum cu procentaje între 60% și 64% puncte între 0 și 4 lovituri pe schimbul de mingi. Mintea umană reține elementul spectaculos, punctele lungi. Entertainmentul, punctele cu toată energia lor, dar uităm atât de repede retururile ratate. Serviciile care nu își ating ținta. Punctele care se încheie la serviciu +1 sau la retur +1. Statistica ne spune exact ce se întâmplă într-un meci și trebuie să ne ghideze exact spre ceea ce trebuie să acoperim cu adevărat pe terenul de antrenament. Pentru că vezi mulți antrenori care insistă enorm pe lovitura de raliu. Dar fiecare punct începe cu un serviciu sau cu o lovitură de retur, iar noi nu exersăm aceste lucruri suficient de mult. Nu realizăm, la prima vedere, că sunt atât de multe puncte jucate în intervalul 0-3 lovituri. Deci, asta înseamnă că, peste 60% din timp, nu atingi mingea mai mult de două ori. Apoi, raliul este terminat.
„Te concentrezi 90% din timpul antrenamentului tău pe ceva care se întâmplă în mai puțin de 30% din timpul meciului. Nu este normal”
Jucătorii spun adesea – voi ieși pe teren pentru a mă bucura de joc și vedem cum va fi. Cheia este să mă bucur de moment pentru a mă putea gândi, apoi, la rezultat. Cum folosești cifrele, fără a ucide acest fun? Prima dată îi arăți jucătorului realitatea meciului său. Întotdeauna, există plăcerea de la antrenament și apoi – există plăcerea de a câștiga. Pentru aceasta din urmă, te vei motiva pentru a câștiga mai multe meciuri. Dacă înțelegi cum este de fapt organizat meciul tău, care este structura lui, tot va trebui să joci raliuri la antrenament, dar va trebui să accepți că nu este nevoie să pui atât de multe ore de muncă doar în acest aspect. Pentru că te concentrezi 90% din timpul antrenamentului tău pe ceva care se întâmplă în mai puțin de 30% din timpul meciului. Nu este normal. Cred că este important să îi dai jucătorului la antrenament acel timp necesar pentru a-și găsi el confortul ritmului, dar apoi trebuie să treci să antrenezi elementele foarte specifice pe care le vei regăsi cel mai adesea pe durata unui meci. De aceea – eu recomand să lucrezi la primul serviciu, la al doilea, la retur, pentru că, în medie, dubla greșeală apare în tenis o dată la fiecare zece puncte jucate pe serviciu. Și cred că asta vine pe fondul faptului că nu există un antrenament suficient de intens la acest capitol esențial. Este un amestec. Nu vrei să ucizi plăcerea de a juca schimburi de mingi, dar, în același timp, trebuie să accepți că, pentru ca rezultatul să fie cel dorit, atunci trebuie să îți încarci antrenamentul cu mult mai multe retururi și servicii. Serviciu, serviciu +1, retur și retur +1.
Este această analiză statistică la fel de relevantă pentru WTA și pentru ATP? Pentru că, la nivel intuitiv, se spune adesea că factorii care influențează rezultatele la feminin sunt mult mai variate. Iar cei din breaslă împărtășesc această opinie… Este identic! La feminin, în acest turneu, sunt 66% puncte câștigate între 0 și 3 lovituri, la masculin – procentajul e de 68%. În urmă cu câțiva ani, la un turneu de Mare Șlem remarcam cu uimire că era exact același procentaj de mingi câștigătoare per total, în primul tur, la feminin și masculin. Nu te antrenezi diferit. Un pic mai multă viteză la serviciu, dar diferențele sunt de trei procente. Atât.
Și totuși, la feminin sunt mai multe break-uri… Da, pentru că sunt mai multe duble greșeli. Anul trecut, la US Open, la feminin procentajul de game-uri câștigate pe serviciu era de 66,66%. Dar, dacă exista o dublă greșeală în game, procentajul de reușită scădea la 47%. O dublă greșeală te trăgea la sub 50%. O dublă greșeală înseamnă că, brusc, tu nu mai ești favorită să câștigi. Deci, lucrați mai mult pe serviciul doi! Sigur, sunt emoții, dar să ai dublă greșeală pentru că nu treci fileul… Cred că este destul timp irosit la antrenamente. Sigur, la un turneu nu construiești propriu-zis, nu dezvolți o lovitură, ci încerci să menții. Dar în tenisul feminin ar trebui muncit mai mult la serviciul doi.
Foto: Cezara Paraschiv, ProSport / Roma
Momentul pe care i-l reproșează Simonei Halep în finala cu Ostapenko. „A ratat, dar este o jucătoare mult prea bună pentru a o ține în continuare pe linia asta, în care nu câștigă. Este prea bună. Poate câștiga finala. Dar totul va depinde de cum gestionează începutul punctului. Și ea trebuie să aibă puterea să își spună la intrarea pe teren…”
Evoluția Simonei Halep, la acest turneu, spre finală, cum se vede prin ochiul analistului, al statisticii? În cazul Simonei, încă nu mi-a dispărut din minte imaginea acelei finale de anul trecut în care a condus 6-3, 3-1. Halep a ales să joace un forehand din alergare și l-a ratat. Ostapenko – bravo ei! A atacat nebunește, a făcut lovitura. Iar Simona, chiar în fața mea, aruncă racheta. Dă cu ea de pământ. La scorul acela, îi spui pur și simplu adversarei că poate spera să câștige meciul. Așa că, de-a lungul turneului, dacă mă întreba cineva – va câștiga Halep titlul? Eu spuneam că nu cred că o poate face. Nu credeam că este suficient de puternică pentru a câștiga. Dar, iată cum câștigă meciurile. Ostapenko a împins-o afară din teren. Pentru Simona, vestea bună este că ajunge des în fața acestor oportunități importante. A ratat, dar este o jucătoare mult prea bună pentru a o ține în continuare pe linia asta, în care nu câștigă. Este prea bună. Poate câștiga mâine (n.r. – finala de sâmbătă). Dar totul va depinde de cum gestionează începutul punctului. Devreme. Va mai depinde soarta meciului și de felul în care va ști să accepte că va pierde puncte. Ea trebuie să aibă puterea să își spună la intrarea pe teren – „sunt pregătită, emoțional, să pierd 45% dintre puncte. Sunt gata să accept. Le voi pierde, dar este ok să le pierd. Sunt OK cu asta„. Și atunci va câștiga meciul. Eu îi mai spun ceva – că are un bonus că a jucat și a pierdut acele finale de Grand Slam. Nu este o tinichea agățată de picior. În niciun caz!
Tabloul complet al punctelor jucate de Simona Halep și Sloane Stephens, detaliat pentru ProSport de autorul rubricii BrainGames
„Trebuie să știi exact care este zona în care forehandul adversarului tău face cele mai multe erori. Pentru a duce cât mai multe mingi în acea zonă sau pentru a evita anumite zone”
Cum transformi statistica într-o unealtă pentru a câștiga un meci, cum a fost cazul Dustin Brown versus Rafael Nadal, la Wimbledon? Suprafața l-a ajutat pe Dustin. Nu știi dacă va funcționa până când nu aplici pe teren. Dar, în fața acestor jucători mari, pe arene importante – să știi exact ceea ce vor face, unde vor lovi, este foarte important. Cu asta am reușit să îl ajut pe Dustin. I-am adus plusul de încredere în planul tactic și el a câștigat la capitolul convingere. Convingerea de a face lucrul just. Pentru el, cheia a fost să stea mult mai aproape de centrul terenului pentru a returna – mai ales serviciul doi al lui Nadal. Pentru că Nadal iubește serviciul la teu. Dustin s-a apropiat de această zonă, mai ales pe serviciul doi și i-a luat acest atu lui Nadal. Omenește, nu poți acoperi și serviciul în exterior și mingea de la centru. Trebuie să fii pregătit și să îți asumi că vei pierde dacă mingea vine în direcția cealaltă. Dar, Dustin a reușit foarte bine să scoată practic din joc serviciul doi la teu al lui Nadal și să pună serviciul doi spre reverul ibericului. I-am spus lui Dustin să meargă pe lung de linie. Așa s-au născut acele serii de retururi câștigătoare. În schimb, sunt și nilște lovituri pe care nu le faci.
Cifrele spun, deci, că este o unică formulă de a învinge un anumit jucător. Doar una? Ca să îl bați pe Nadal, pe Federer, ca să o învigi pe Serena Williams, Maria Șarapova sau Simona Halep? Exact. Ideea este să îți propui să vezi fiecare eroare făcută, de exemplu, de Nadal în acest turneu. Dacă aș fi antrenor, cu siguranță aș urmări unde au venit greșelile lui de-a lungul turneului. Și de unde apar loviturile câștigătoare. Dar, în anumite pot fi și mai multe moduri.
Mai departe, cum funcționează procesul de transformare a statisticii într-o tactică? Cauți tipare de joc. Împart linia de fund a terenului în patru zone – A, B, C și D. A-ul este partea exterioară a terenului de egalitate, B-ul – la interior, apoi C-ul la interiorul terenului de avantaj și D-ul la exterior. Trebuie să știi exact care este zona în care forehandul adversarului tău face cele mai multe erori. Pentru a duce cât mai multe mingi în acea zonă sau pentru a evita anumite zone, în care rata lui de succes este mult mai mare. Ceea ce identifici sunt tipare favorite. Nu înseamnă că asta va face tot timpul și, un jucător care gândește prea mult în termeni de alb și negru cade în alt păcat, dar, cel mai probabil, la minge de break adversarul va servi întotdeauna la fel. Dar, asta trebuie să știi – chiar dacă nu o face acum, o va face la următorul punct. Pentru că tendința, obișnuința – câștigă. Știind unde este cel mai probabil ca mingea respectivă să ajungă, cu atât la un anumit moment important mingea aceea va veni acolo, unde o aștepți. Totuși – trebuie reținut – nu există nici măcar un lucru care să se întâmple pe teren în sută la sută din cazuri.
Cât de neforțată este o eroare neforțată? Este o discuție interesantă. Chiar astăzi am publicat în New York Times un material despre acest lucru (articolul integral îl găsiți AICI). L-am intervievat pe cel care a introdus acest concept – Leo Levin, în 1982. Trebuie să renunțăm la asta. Nu ajută jocul de tenis. Nu te ajută să explici sportul acesta. Ideea de bază este că trebuie să faci lovituri. Scopul tâu este provoci eroarea – asta înseamnă că ești agresiv și ai controlul. Greșeala neforțată este un cadou. Nu ai niciun control. Aceste greșeli neforțate îți spun că nu ar trebui să greșești – ori o faci inevitabil, tot timpul. Nu este un parametru care să explice just acest sport. Ar trebui cuantificat caracterul agresiv. Felul în care jucătorii, agresiv, reușesc să facă punctul și să forțeze greșeala adversă. În tenis, ai și 70% greșeli. Constanța, raliul lung – undeva la 10%. Vei greși. Se va întâmpla asta de multe ori.
De ce este vulnerabilă Simona Halep pe partea de forehand
Există în cazul Simonei Halep un astfel de tipar? A ceva ce funcționează sau ceva ce nu funcționează? Categoric! Forehand-ul. Dreapta lovită din alergare. Atunci când Simona lovește din alergare, întinsă la maximum, în plin fuleu, către reverul advers, este extrem de expusă. Este expusă pe rever. Și asta se datorează tehnicii ei de lovire, cu acea amplă balansare a rachetei dinapoia corpului în vederea efectuării loviturii. Are o mișcare foarte amplă la executarea forehandului, iar dacă tu reușești să îi pui mingea un pic mai rapid – o rănești. Îi faci rău, la modul cel mai serios, dacă reușești să o întinzi, în afara terenului, spre dreapta. Ostapenko a speculat excelent acest lucru. Reverul Simonei este mult mai puternic, mult mai stabil și de încredere.
… Produce lovituri câștigătoare, te poate ataca în lung de linie, iar dacă lovești spre reverul ei, eu spun că Simona se simte mult mai confortabil și este stăpână. Eu am scris pe Twitter, încă din timpul finalei cu Wozniacki de la Australian Open. Simona se simțea mult mai confortabil lovind reverul pe diagonală. Și a pierdut meciul. Dacă ar fi dat în lung de linie, și ar fi intrat în raliu direct, forehand cu forehand sau rever versus rever, atunci ar fi câștigat finala. A fost un lucru atât de clar. Wozniacki nu ar fi ratat fiecare lovitură de forehand, dar dacă ar fi fost 100 de lovituri trimise spre forehand și 100 spre rever, atunci ar fi fost dreapta danezei cea care ar fi cedat într-un final. Sub presiune. Nu s-ar fi prăbușit la prima lovitură. Nici la a doua, dar la a treia, sau la a patra – ar fi făcut-o. Dar îți trebuie convingere să insiști, consecvență, încredere, determinare. Să nu gândești pe termen scurt. Pentru că nu asta te învață cifrele și statistica. Ele îți spun cum vei câștiga tot meciul. La final. La nivelul acesta, cifrele te ajută să găsești o strategie.
„Trecerea timpului îți afectează percepția. Când vezi cele 15 erori de forehand la rând, una după alta, elimini distorsiunile, nu mai vezi tactica generală ci vezi mult mai clar ceea ce se întâmplă cu acea lovitură în mod particular„
Craig O’Shannessy duce mai departe observațiile despre cum stabilești, ca analist, tiparele în tenis. „Când te uiți la un meci, cronologic, loviturile sunt separate de timp. Și atunci, uiți. Dacă un jucător face 15 greșeli cu forehandul, în două ore, acestea apar o dată la opt minute – ca medie. Trecerea timpului îți afectează percepția. Când ai scos din partidă doar aceste schimburi de mingi și vezi cele 15 erori de forehand la rând, una după alta, elimini distorsiunile, nu mai vezi tactica generală ci vezi mult mai clar ceea ce se întâmplă cu acea lovitură în mod particular. A urmări un meci, cronologic, este poate cel mai rău lucru pe care îl poți face. Pentru a sesiza tiparele, trebuie să te uiți la toate serviciile în exterior, la toate atacurile la plasă. Decupezi toate secvențele similare din meci și, atunci când urmărești strategic, înțelegi mult mai multe„
„Frumusețea tenisului este că sunt atât de multe căi prin care poți fi numărul unu. Eu admir această diversitate. Nu va exista niciun moment în care pusul unei mingi în plus în teren va deveni un păcat. Wozniacki face excelent acest lucru. Dar ea tot trebuie să câștige majoritatea punctelor în care este implicată și să performeze la acel capitol al schimburilor între 0 și 3 lovituri. Ea a înțeles că dacă pune o minge în plus în teren, poate avea un avantaj. Eu pun aici altă întrebare: își valorifică Wozniacki la maximum calitățile? Potențialul? Chiar reușește să valorifice fiecare oportunitate pe care o are? Răspunsul meu este – categoric nu! Trebuie să fie mai agresivă și să înțeleagă că există un moment optim pentru a declanșa atacul. Forehandul ei este în creștere, dar ea tot îți lasă impresia că abandonează multe milioane de dolari acolo, pe masă. Nu stoarce tot ceea ce se poate din acea lovitură. Nu duce la următorul nivel un retur mai agresiv. Constanța te duce până la punct, însă nu prin asta îți valorifici la maximum potențialul. Este valabilă afirmația pentru multe fete. Uneori te aperi, uneori insiști și te agăți, dar echilibrul și combinația acestor elemente, pentru ea, în acest moment, chiar și atunci când este numărul unu, chiar și atunci când a câștigat un turneu de Mare Șlem, tot nu sunt pe atât de bune pe cât ar putea fi”, Craig O’Shannessy, pentru ProSport
Cine reușește, atunci, în acest moment, să valorifice la maximum potențialul avut? În acest moment, având în vedere faptul că analizele mele se axează cel mai mult asupra turneelor de Mare Șlem, aș spune că în situația asta este, la nivelul acesta, Sloane Stephens. Ea pierde destule partide din primul tur la anumite turnee, dar reușește să fructifice de manieră împresionantă anumite oportunități ivite. La polul opus este Madison Keys – ar fi trebuit să câștige deja turnee de Mare Șlem, dar nu știe exact când este oportun să lanseze atacul în lung de linie. Este foarte bună, autoritară, dar sunt și momente în care, în defensivă fiind, trebuie să joci defensiv. Agassi spunea, după ce l-a învins pe Kafelnikov în finala din 2000 de la Australian Open, că, în mod ideal, trebuie să apeși trăgaciul în punct o singură dată. Keys o face mult prea des. de 2, 3, sau 4 ori.
Ultima afirmație a lui Craig O’Shannessy este o temă de gândit înaintea finalei dintre Simona Halep și Sloane Stephens. Românca pornește favorită în meciul pe care vă invităm să îl urmărim împreună, într-un fan-zone special pregătit de ProSport și Eurosport, cu un ecran gigant, sâmbătă, la Mega Mall, dar americanca are o atitudine îndrăneață și, aparent, know-how-ul de a profita la maximum de ceea ce i se oferă la îndemână.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER