CFR Cluj nu și-a numit oficial noul antrenor, dar își creionează deja lista de achizții pentru perioada de mercato. Conform ziarului Quotidiano di Puglia, citat de Digi Sport, atacantul Salvatore Caturano se află pe lista de achiziții a ardelenilor.
În vârstă de 27 de ani, Caturano evoluează în prezent la Lecce, cu care a promovat în acest sezon în Serie B. Italianul a evoluat în 35 de meciuri în actuala stagiune, reușind să marcheze de nouă ori. A fost al doilea golgheter al echipei, după Matteo Di Piazza, care a înscris 15 goluri pentru Lecce. Caturano ar putea fi al zecelea italian din istoria CFR-ului. Din 2010 până în prezent, prin Gruia au trecut Felice Piccolo, Davide Bottone, Roberto De Zerbi, Ferdinando Sforzini, Remo Amadio, Matteo Lignani, Francesco Tomasello și Anthony Partipilo.
George Țucudean este favorit să fie titular în compartimentul ofensiv în sezonul viitor, indiferent de antrenorul care va prelua campioana. Situația lui Omrani este neclară, agentul atacantului susținând că acesta va deveni liber de contract și că va pleca la FCSB. De asemenea, Ibrahima Balde e ca și plecat de la Cluj, după ce n-a reușit să se impună.
În cazul în care Edward Iordănescu va prelua CFR Cluj, Silviu Balaure ar putea semna cu campioana, așa cum ProSport v-a anunțat în trecut. Mijlocașul Astrei a fost unul dintre preferații lui Iordănescu Jr în perioada în care acesta a pregătit echipa din Giurgiu. Balaure a fost al doilea golgheter al echipei, după Alexandru Ioniță, care a înscris de 11 ori în tricoul Astrei, până să semneze cu CFR Cluj. Silviu Balaure a fost de asemenea cel mai bun pasator al echipei de la malul Dunării, cu cinci asisturi. Ciprian Deac a fost cel mai bun servant din Liga 1 Betano, cu 11 pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER