Ronaldo (41 de ani) simte că a venit timpul Braziliei să triumfe din nou la un Campionat Mondial. Atacantul legendar, fost printre altele, la Barcelona, Real Madrid, Inter sau AC Milan a vorbit despre șansele „Țării Cafelei” de a se impune în Rusia, după 16 ani.
„A venit timpul ca Brazilia să câștige din nou un titlu mondial”, a spus marele atacant brazilian. Acesta a precizat, însă, că Brazilia va avea o misiune foarte grea în a-și duce la bun sfârșit misiunea.
„O altă favorită este Germania, este o echipă foarte puternică. De asemenea, și Spania se va bate la titlu”, a mai spus Ronaldo. Fostul atacatul al celor de la Inter Milano și Real Madrid e de părere că Argentina și Franța nu se numără printre marile favorite, dar pot pune probleme. În schimb, Portugalia nu se află printre favoritele lui Ronaldo, scriu cei de la Marca.
Brazilia a cucerit pentru ultima dată titlul mondial în 2002, la ediție găzduită de Japonia și Coreea de Sud. Ronaldo a fost golgheterul Mondialului de acum 16 ani și a marcat două goluri în finala cu Germania, câștigată de brazilieni cu 2-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER