Au vibrat câteva secvențe, au obținut doar o victorie de palmares. România a învins Macedonia în manșa retur a play-off-ului Campionatului Mondial, dar vede turneul final la televizor și în 2019

Redactor:
Marius Hutu
Au vibrat câteva secvențe, au obținut doar o victorie de palmares. România a învins Macedonia în manșa retur a play-off-ului Campionatului Mondial, dar vede turneul final la televizor și în 2019
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala masculină a învins Macedonia cu 26-25 în partida retur a play-off-ului de calificare la Campionatul Mondial din 2019. Cum în tur adversarii au câștigat cu 32-24, tricolorii au ratat calificarea la turneul final găzduit de Germania și Danemarca.

Tricolorii au avut din start o misiune imposibilă, după tot ce s-a întâmplat la Skopje, dar au ținut să iasă din acest baraj cu capul sus, acest lucru însemnând măcar o victorie, fie și la un gol diferență. Ceea ce avea să se și întâmple până la final. Cele două echipe au stat aproape tot jocul, România având însă inițiativa după minutul 20.

Abia în ultimele minute, naționala tricoloră a reușit să ia un avans mai consistent de 4 goluri (24-20), motiv pentru care pentru câteva clipe chiar a început să creadă mai apăsat într-o minune. A fost suficientă o decizie a arbitrilor în favoarea Macedoniei, pentru a tăia elanul României. Adversarii au strâns din nou scorul, iar calificarea a fost lămurită.

Macedonia merge din nou la Campionatul Mondial, în timp ce România trebuie să mai aștepe 2 ani pentru a juca într-o astfel de competiție.

EVOLUȚIA SCORULUI

Rezultat final România – Macedonia 26-25

26-25 Georgievski a înscris ultimul gol

26-24 Csog înscrie pe contraatac la intrarea în ultimul minut

25-24 Stoilov este angajat pe semicerc și aduce Macedonia la un gol. Humet este eliminat 2 minute.

25-23 Gol înscris din aeriană de Filip Lazarov.

25-22 Apără Popescu, gol înscris pe contratac de Csog în inferioritate.

24-22 Filip Lazarov stinge probabil toate speranțele României, cu un gol marcat în minutul 55.

24-21 Stoilov reduce din diferență, arbitrii nu văd un 7 metri clar ca lumina zilei la Ghionea. Mai mult, Fotache este eliminat pentru 2 minute la faza imediat următoare.

24-20 Alex Csepreghi duce la România la 4 goluri! Diferența maximă a României în acest meci. România ar mai avea nevoie de 4 goluri în ultimele 7 minute și jumătate.

23-20 Racoțea înscrie de la aproximativ 11 metri. Raul Gonzales este nevoit să solicite time-out. Ristovski salvează Macedonia la un contraatac dus de Ghionea (min. 52)

22-20 O nouă bombă trimisă de Grigoraș. România intră în ultimele 10 minute cu avantaj de 2 goluri.

21-20 Stoilov scapă în apărarea tricoloră și reduce din diferență.

21-19 În inferioritate numerică, România ia din nou viteză, gol marcat de Valentin Ghionea ca-n vremurile bune.

20-19 Alex Csepreghi a marcat un gol important pentru România. Vencel Csog este eliminat 2 minute (min. 48).

19-19 Din nou egalitate, după o reușită marca Goce Georgievski. Popescu evită revenirea în avantaj a Macedoniei, după ce l-a ghicit pe Kiril Lazarov. 

19-18 Csepreghi înscrie după o repunere rapidă.

18-18 Manaskov este omul numărul 1 al Macedoniei, extrema stânga a egalat în minutul 45.

18-17 Manaskov apare din nou la finalizare.

18-16 După un time-out solicitat de Pascual, Demis Griogoraș se înalță și îl surprinde din nou pe Ristovski.

17-16 Lazarov reduce din diferență dintr-o aruncare de la 7 metri.

17-14 Georgievski zburdă pur și simplu în atac și marchează al patrulea gol personal din această repriză. Execuția a fost de inter adevărat.

16-14 Joc succesiv dus bine la capăt de Macedonia, a marcat Georgievski.

16-13 Demis Grigoraș plutește, iar România conduce cu 3 goluri. Momente foarte bune de joc pentru echipa națională, poate cele mai bune de oână acum pe parcursul celor două manșe (min. 38)

15-13 Popescu apără în fața lui Lazarov, mingea ajunge repede în atac. Fotcahe atacă în zonă centrală și înscrie pentru o diferență de 2 goluri. Mihai Popescu este un înger păzitor în ultimele minute, are o nouă paradă.

14-13 Grigoraș pătrunde prin defensiva adversarilor și menține România în avantaj (min. 36)

13-13 Kiril Lazarov egalează din aruncare de la 7 metri. Popescu are o interveție unu la unu în fața lui Georgievski.

13-12 Grigoraș a răspuns rapid cu o execuție valoroasă.

12-12 S-a reluat repriza secundă cu un gol al lui Manaskov.

12-11 Ultimul cuvânt al reprizei îl are tot Marius Mocanu, care duce România în avantaj la cabine.

11-11 Stoilov restabilește egalitatea în ultimul minut al primei reprize, cu prețul unei accidentări.

11-10 Manaskov înscrie pe colțul scurt (min. 29).

11-9 Csepreghi înscrie la jocul 7 vs 6, dar Macedonia repune imediat mingea la centru și înscrie în poarta goală prin Manaskov. La faza imediat următoare, mingea ocolește poarta goală a României.

10-8 Kiril Lazarov a redus din diferență.

10-7 România înscrie un prim gol și cu pivotul, Marius Mocanu fiind omul care s-a inflitrat foarte bine și l-a învins pe Ristovski (min. 25).

9-7 Demis Grigoraș a atacat poarta și a finalizat. România are pentru prima dată avantaj de 2 goluri (min. 23). Popescu iese din nou la rampă și ajută naționala să prindă putere.

8-7 România este în avantaj în minutul 20. Pivotul i-a făcut un paravan lui Humet, iar interul dreapta a marcat. Ramba are șanda de a desprinde România, dar trimite pe lângă poartă. Mihai Popescu salvează din nou echipa națională. Pascual a luat primul time-out.

7-7 Ramba este omul momentul și restabilește egalitatea după aproape 15 minute de joc în care a alergat după adversar (min. 18).

6-7 Ramba marchează al doilea gol consecutiv (min. 17). România are o nouă șansă la 7 vs 6. Ristovski trimite în bara porții goale a României. La acest capitol, scorul este 2-2 (două reușite – 2 ratări Macedonia).

5-7 Gol înscris ușor de Popovski, în poarta goală. România insistă 7 vs 6.

5-6 Ramba vine lansat și reduce din diferență. România a contat cu interii în ultimele minute, patru goluri în cinci minute. Popescu are o intervenție extrem de utilă.

4-6 Manaskov înscrie dintr-un unghi dificil pe colțul scurt.

4-5 Este momentul lui Racoțea, care expediază o nouă bombă, fără speranță pentru Ristovski. Interul stânga își asumă responsabilități.

3-5 Vine și primă acțiune încheiată rapid cu gol de Racoțea, care a făcut doi pași și și-a pus brațul în valoare.

2-5 Taleski readuce Macedonia la 3 goluri avans, după o reușită cu boltă a lui Taleski.

2-4 Gol Demis Grigoraș, pus în valoare de Alex Csepreghi

1-4 Manaskov ajunge în extrema dreaptă pe contraatac, dar nu are probleme să finalizeze.

1-3 Lazarov reușește până la urmă al doilea gol dintr-o aruncare de la 7 metri (min. 8). Ristovski are a doua intervenție în fața lui Ghionea.

1-2 Manaskov aduce Macedonia în avantaj pentru prima dată în minutul 5. Naționala scapă cu fața curată la următoarea fază. Pierde mingea în atac, dar Lazarov trimite de la mare distanță pe lângă poartă, deși aceasta era goală.

1-1 Kiril Lazarov „rupe” plasa cu o ghiulea de la mare distanță. Ristovski îi închide culoarele lui Ghionea și îi apără o primă minge.

1-0 Csog Vencel, noutatea pe extrema stângă, deschide scorul. Mihai Popescu are o primă paradă. Selecționerul a început și acest meci cu șapte jucători în atac.

21:30 Surprinzător, Sala „Horia Demian” din Cluj este destul de goală la jocul retur. România – Macedonia. Partida a început cu naționala tricoloră în atac.

România – Macedonia

Popescu, T. Stănescu – portari; Mocanu, M. Bujor, Ramba, Rotaru, Grigoraș, Ghionea, Racoțea, Sadoveac, Soare, Csog, Csepreghi, Humet, Fotache, Militaru

Mitrevski, Ristovski – portari; Manaskov, Velkovski, Stoilov, K. Lazarov, Taleski, Mirkulovski, V. Markoski, N. Markoski, Pribak, Georgievski, F. Lazarov, Kuzmanovski, Popovski, Peshevski.


România și-a redus șansele de calificare la Campionatul Mondial de handbal masculin, după ce a pierdut cu 32-24 partida tur cu Macedonia din cadrul play-off-ului, dar încă nu a abandonat lupta. Tricolorii speră într-o sală arhiplină, cu ajutorul căreia să încerce să producă una din cele mai spectaculoase răsturnări din istoria acestei discipline.

Pentru jocul din acestă seară de la Cluj, care va începe la ora 18:30, Xavier Pascual a operat două modificări în lot. Au intrat Csog Vencel (extremă stânga) și Dragoș Soare (pivot), care i-au înlocuit pe Alin Roșu, accidentat în tur, și Călin Căbuț.

Echipa României pentru acest joc este următoarea:

Popescu, T. Stănescu – portari; Mocanu, M. Bujor, Ramba, Rotaru, Grigoraș, Ghionea, Racoțea, Sadoveac, Soare, Csog, Csepreghi, Humet, Fotache, Militaru

Macedonia va utiliza aceeași echipă ca și în tur:

Mitrevski, Ristovski – portari; Manaskov, Velkovski, Stoilov, K. Lazarov, Taleski, Mirkulovski, V. Markoski, N. Markoski, Pribak, Georgievski, F. Lazarov, Kuzmanovski, Popovski, Peshevski.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Se dă interdicție completă în România. Va fi ilegal în spațiul public. Dispare din orice oraș și sat
Se dă interdicție completă în România. Va fi ilegal în spațiul public. Dispare din orice oraș și sat
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×