Franța a debutat cu o victorie la Cupa Mondială din Rusia, 2-1 cu Australia, la capătul unui meci în care jocul viecampioeni europene a lăsat de dorit. Intervenția VAR și golul norocos marcat de Pogba, sau autogolul lui Behich, i-au asigurat lui Deschamps primele trei puncte în Rusia.
Franța a pornit ca mare favorită în partida cu Australia de la Kazan. Mbappe, care la 19 ani și 6 luni a devenit cel mai tânăr francez care evoluează la un turneu final, a trecut pe lângă deschiderea scorului încă din minutul 2. Atacantul legitimat la PSG a scăpat în flancul stâng, a șutat puternic la colțul scurt, dar Ryan a fost la post. A urmat un adevărat asediu al Franței, dar defensiva Australiei a rezistat.
După 15 de minute în care au dominat, „Les Bleus” s-au stins, iar Tolisso a fost chiar la un pas de autogol. O deviere nefericită putea „sparge gheața”, dar Lloris a respins în ultimul moment. Australienii au reușit mai apoi să echilibreze jocul, iar Griezmann&Co nu i-au mai pus probleme lui Ryan. Până la pauză nu s-a marcat. Statistica primei părți vorbește de la sine de evoluția modestă a Franței. Posesia a fost 52%-48% în favoare Franței, iar numărul paselor a fost 261 în dreptul francezilor, respectiv 200 de partea cealaltă.
Dramatismul a atins cote maxime în repriza secundă. Franța a primit un penalty după ce Griezmann a fost agățat în careu de Risdon. Centralul Cunha a întrerupt jocul, a folosit proba video, în premiera pentru un Campionat Mondial, după care a indicat punctul cu var. Același Griezmann a transformat cu mult sânge rece, Ryan fiind fără reacție la execuția atacantului advers. Australia a revenit pe tabelă după doar trei minute. Umtiti a lovit o minge cu mâna în careu, iar centralul a acordat din nou penalty, de această dată fără să folosească proba video. Jedinak l-a executat pe Lloris, iar avantajul Franței a fost anulat.
Meciul se îndrepta spre o remiză, dar Pogba a fost lovit de șansă în minutul 81. Mijlocașul a încercat să împingă spre poarta adversă, iar o deviere a lui Behich a trimis mingea sub bara transversală. Balonul a ricoșat în poartă, Ryan fiind prins pe picior greșit.
Franța a reușit să se impună cu 2-1, la capătul unui meci în care a impresionat doar în primul sfert de oră. Peru și Danemarca au sperat într-un pas greșit al favoritei, dar acum urmează să se dueleze în meci direct.
AICI GĂ‚SEȘTI TOATE INFORMAȚIILE DE LA CUPA MONDIALĂ‚ DIN RUSIA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER