Canotajul românesc a încheiat participarea la cea de a doua Cupă Mondială a sezonului, desfășurată la Linz (Austria), cu două medalii.
Cea mai bună evoluție a avut-o tânărul echipaj masculin de 4 rame. Mihăiță Țigănescu, Cosmin Pascari, Ștefan Berariu și Ciprian Huc au cucerit medalia de argint într-o finală foarte puternică, câștigată de echipajul australian (Hicks, Turrin, Hargreaves, Hill), campion mondial en titre. România a avut cel mai tânăr echipaj la start: Țigănescu și Pascari au 20 de ani, în timp de Berariu și Huc au numai 19. Cvartetul tricolor a parcurs cei 2000 de metri ai finalei în 5:53,760, la trei secunde în spatele câștigătorilor. Pe locul 3 a sosit Germania.
La feminin, Gianina Elena Beleagă și Ionela Livia Cozmiuc (foto jos) au cucerit bronzul la dublu vâsle categorie ușoară. Cele două campioane mondiale en titre au fost depășite de echipajele Italiei (Rodini, Cesarini) și Olandei (Keijser, Paulis). Româncele nu au avut un start reușit (locul 5 după primii 500 de. metri) și nu au putut să mai recupereze.
România a mai fost reprezentată în Finalele A și de echipajul feminin de 8+1, care a încheiat cursa pe locul 5. Barca regină a canotajului românesc este din nou în reconstrucție, după ce trei sportive din echipajul de anul trecut, medaliat cu aur la mondiale, au renunțat la sportul de performanță. În locul lor au fost promovate trei canotoare tinere, Under 23 (Cristina Popescu, Alina Pop și Beatrice Parfenie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER