Finalul lunii iunie aduce în atenție ultimul act al Campionatului Național de Darts, în urma căruia se vor decide atât cei mai buni jucători din sezonul curent, dar și componența completă a lotului național. Aflată la a XI-a ediție, competiția se va desfășura în Iulius Mall, din Cluj-Napoca, în perioada 27-30 iunie 2018.
La finalul celor patru zile ale competiției, vor fi desemnați campionii naționali pentru ambele categorii, respectiv masculin și feminin. Totodată, pe baza rezultatelor, va fi completată componența lotului național. Până acum, ocupanții primelor locuri în clasamentul general al sezonului regulat la cele două categorii, Adrian Frim și Andreea Brad, dar și primul clasat din Liga Română de Darts 2018, Laszlo Kadar, și-au asigurat prezența în reprezentativa țării noastre, care va participa la Cupa Europei, din septembrie anul acesta, în Ungaria, dar și la Mediterranean Cup, din 2019, programată la Barcelona.
Câștigătorii de anul trecut, Gabriel Pascaru, legitimat la CS Mioveni și Doriana Epuran, de la CS Hattrick, vor încerca să-și apere titlul pus în joc pentru cei mai buni 48 de jucători din categoria masculin, respectiv pentru primele 16 clasate de la feminin.
PROGRAM
Începând de miercuri, 27 iunie, meciurile se vor desfășura, zilnic, de la ora 11:00, iar semifinalele și finalele competiției se vor disputa sâmbătă, 30 iunie, de la 15:00, pe scena special amenajată din cadrul Iulius Mall. 
Pe parcursul întregii competiții, intrarea pentru spectatori va fi liberă, iar organizatorii au pregătit mai multe concursuri cu premii pentru aceștia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER