Cupa Mondială de fotbal intră de sâmbătă în a doua fază a compeției, fazele eliminatorii iar sistemul VAR (Video Assistant Referee), folosit în premieră la un turneu final, va avea probabil un rol și mai importamt. În faza grupelor, VAR a fost folosit de 335 de ori, adică de 6,97 vizionări / meci. În 17 cazuri a fost nevoie și de o examinare cu ajutorul acestui sistem, după cum a declarat italianul Pierluigi Collina, șeful Comisiei de Arbitraj FIFA.
Cel mai bun arbitru din toate timpurile a susținut că 95% dintre deciziile luate de arbitri au fost corecte, dar după ce alte 14 faze au fost schimbate cu ajutorul VAR, procentajul a urcat la 99,3%.
„Am spus mereu că VAR nu înseamnă perfecțiune – ar putea exista în continuare o interpretare greșită sau o greșeală – dar cred că ați fi de acord că 99,3% este foarte aproape de perfecțiune”, a spus Collina.
Timpul mediu pentru recurgerea la VAR a fost de 80 secunde la acest Mondial. „În unele cazuri, decizia ar fi putut fi luată mai repede, dar arbitrul a vrut să mai fie câteva secunde în plus ca să fie că ia decizia corectă”, a mai spus Collina.
Faza a doua a Cupei Mondiale debutează sâmbătă cu partida Franța – Argentina, ora 17:00
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER