Paul Pogba a arătat adevărata definiție a fair-play-ului, la finalul partidei dintre Franța și Argentina, scor 4-3, la finalul căreia presa din Argentina a notat că e sfârștiul unei generații.
Imediat după ce cele 90 de minute s-au scurs, Pogba l-a văzut pe Messi că suferă undeva la mijlocul terenului, l-a îmbrățișat și a pus capul pe umărul său. Messi a răspuns, iar acum urmează să ia o decizie în privința viitorului său la naționala Argentinei.
De cealaltă parte, Pogba a impresionat și la declarațiile de după meci: Messi m-a făcut să iubesc fotbalul. În urmă cu 15 ani l-am privit și până acum am învățat multe de la el. E unul dintre cei mai buni din lume, chiar dacă am câștigat împotriva lui, mereu va fi un idol.
A fost un meci foarte dificil, scorul final fiind imprevizibil, dar avem jucători puternici, cu calitate și mult talent. Vrem să ajungem în finală, dar momentan ne bucurăm să fim în sferturi”, a declarat jucătorul lui Manchester United.
VIDEO AICI cu momentul petrecut între cei doi
Pogba consoling and hug Messi after the game. pic.twitter.com/jmLCSUjexF
— FORÇA BARÇA (@ForcaBarcaEN) June 30, 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER