Fantomele unui Mondial uitat

…Falcao pupă mingea și se roagă. Oare la ce? „El Tigre”, așa îi spun ai lui. Și nu numai. Falcao, 32 de ani. E, de fapt, Falcao al II-lea, ai lui l-au botezat cu gândul la Falcao brazilianul, cel care, în 1986, încânta pentru ultima oară la Mondiale. Așa e istoria, lui Falcao columbianul i-a fost dat să îl depășească pe Falcao-adevăratul, brazilianul. Iată-l acum pe Radamel la centru, iar Anglia – Columbia, „optimea” Mondialului rusesc, stă să înceapă pe „Spartak”, stadionul de aproape jumătate de miliard de euro din Moscova.

…Nu-mi iese din cap că mă uit la învinsele noastre din Franța 1998. 1-0 cu Columbia, când cu OZN-ul lui Adi Ilie, și 2-1 cu Anglia, în meciul ăla de povestit nepoților, cu golul lui Dan Petrescu în ultimul minut, printre picioarele lui David Seaman.

Azi, noi suntem acasă, la televizor. Anglia și Columbia sunt în Rusia, se bat pentru sferturile de finală. Ei trăiesc de-adevăratelea, uite, chiar acum Kane mai încearcă o dată să treacă prin apărarea columbiană. Noi mai trăim doar în imaginarul colectiv. Cu siguranță am fi trecut de grupe, dacă ne calificam, dă asigurări vicepreședintele comisiei de marketing a UEFA, întâmplător și președintele FRF. Ce păcat că ne-a dat Polonia cu terenul în cap în preliminarii, că altfel sigur am fi făcut o treabă mare acolo!

…Înapoi, pe stadionul moscovit al Mondialului rusesc din 2018. Englezii presează, columbienii încearcă sporadic pe contraatac. Mda, ca acum 20 de ani, în Franța. A fost atunci 2-0 pentru englezi, n-au stat mult la discuții. Columbienii erau mai slabi atunci decât acum. Erau o echipă bătrână, vârful lor ar fi trebuit să fie patru ani mai devreme, în America. Dar și acum sunt în teren cu o generație al cărei recital a fost la Mondialul brazilian, în 2014. Se simte asta.

Și Anglia e departe. În ’98, în atac erau Shearer și Sheringham. Azi e Kane. Comentatorii au statistica asta, spun că Sterling n-a mai dat gol de 999 de zile pentru Anglia. 40 de meciuri și 2 goluri. Ă‚sta, da, om de atac!

Paul Scholes era atunci în spatele vârfurilor. Owen și Beckham intrau și ei pe parcurs, erau rezerve. N-aveau loc în primul 11…

…Aici, la Moscova, prima repriză intră în al cincilea minut de prelungiri. Cele 45 de minute au fost, de fapt, 50 fără 15 secunde. 50 de minute degeaba. 0-0 la goluri, pe tabelă, 1-1 la șuturi pe spațiul porții. Anglia a încercat, Columbia s-a apărat și a vrut pe contraatac. Să ai o echipă cu asemenea jucători și să vii la Mondiale să te aperi! Să te bată Japonia, să te chinuie Senegal, să te înghesuie puștii ăștia englezi. 

…E pauză. Avea dreptate Burleanu, domnul președinte. Praf îi făceam pe ăștia. Îi dădeam cap în cap, dacă-i prindeam. Parcă și văd: unul Hagi, unul Adi Ilie, 2-0 la pauză. În repriza a doua îi mai prindea o dată Viorel pe contraatac și aia era. Dădeau și ei unul, de onoare. Dar mai încolo, prin minutul 78.

Dar, stai. Sigur nu la asta s-a gândit vicepreședintele, omul nostru de marketing. Acum câtva timp, când a fost întrebat despre meciul naționalei României care i-a plăcut cel mai mult, Burleanu s-a încruntat puțin, cum știe el că-i stă bine, meditativ, și apoi a deschis gura: „M-a marcat acel joc cu Finlanda”.
Cum, care joc cu Finlanda? Ce întrebare e asta? Domnul vorbea de partida din 2015, care ne-a calificat la Euro. 1-1 la București, cu ceva emoții, ce-i drept. A egalat Hoban, minutul 90+1, așa cum bine ne amintim cu toții.

Ceva mai târziu, în buza Mondialului ăstuia la care nu ne-am calificat, mai puțin atenți la emoțiile domnului vicepreședinte de la marketing, englezii de la „The Guardian” aveau să nominalizeze România – Argentina 3-2, din „optimile” Mondialului american, drept cea mai frumoasă partidă jucată vreodată la turneele finale.

Cam aici suntem. Noi, că alții…

Reîncepe. Nu trece mult și Kane scoate penalty-ul. Partea proastă a acestui nou sistem video este că autoritatea arbitrilor a scăzut foarte mult. Penalty-ul s-a acordat în minutul 53 și lovitura se bate în minutul 57, 4 minute au durat negocierile. Columbienii s-au târguit ca la piață, Geiger, americanul ăsta cu nume de aparat care detectează radiațiile, a văzut bine, dar sud-americanii voiau ei, neapărat, să fie consultate reluările: „Mai uită-te o dată, bre, muchaco!”.

Și Kane, care l-a egalat deja pe Lineker la numărul de goluri înscrise într-un singur Mondial (6 Gary în 1986, 6 deja Harry acum, în 2018) deși n-a jucat decât 4 meciuri! Și-o fi făcut el plinul cu Panama, dar uite că așa se scrie istoria, Anglia are 1-0 și e singura deținătoare de titlu mondial pe partea asta de tablou. Are „țeavă” măcar până în semifinale!

Până la urmă, istoria se repetă și aici, în Rusia, la 20 de ani distanță. Anglia bate Columbia și o trimite acasă după un meci în care a fost clar, clar mai bună. Așa cum a fost și în Franța, în 1998. Columbia nu l-a avut pe James Rodrigues și asta, poate, s-a simțit cel mai mult…

Sunt prelungirile meciului, nu se va mai schimba nimic. Englezii sunt a treia cea mai tânără echipă de la Mondiale, îmi place la ei că, în această disoluție generală a personalității fotbalului, în care Brazilia vrea să joace ca Italia, Germania ca Turcia, Italia ca nimeni și Argentina ca Messi, Anglia a rămas la stilul său. Este o predictibilitate plăcută la englezi, știi că vor fi cinstiți cu ei înșiși și cu spectatorii, că nu vor mima fotbalul, că joacă atletic și direct, că centrările lor vor fi previzibile și curate, bine executate, și că în careu va aștepta invariabil cineva, să sară la cap.

Columbienii ies și ei, în sfârșit, din vizuină, dar e prea târziu…

Prea târziu? Uite că nu, nu, nu. Mina lovește mingea, Trippier nici nu sare, nici nu-l lasă pe Pickford să respingă, cei doi se încurcă reciproc și e 1-1. Columbia a fost pe marginea hăului, dar mâna destinului a tras-o înapoi. Uite încă o șansă!

Rusia 2018 e Mondialul golurilor marcate în prelungiri. Cu cât mai târziu, cu atât mai bine!

Ce lovitură! Ce lovitură! Și jocul se sucește în extra-time, Anglia dă înapoi, Columbia prinde aripi. Lupta continuă acum surd, dur, toți pun osul, e o determinare feroce în ambele tabere.

Dacă s-a schimbat, totuși, ceva în deceniile din urmă, acest ceva este modul în care sunt „preparați” jucătorii. Uitați-vă la ei! Ce culoare are pătrunjelul pe care-l toacă în supă doctorii, câtă grăsime are laptele băut la masă, cât cacao au biscuiții cu ovăz de la desert – nimeni nu știe. Dar e absolut remarcabil cum acești oameni aleargă, în minutul 115, la fel ca în minutul 5. Fără plămâni, fără cârcei, fără ficat. Acești oameni indestructibili și neobosiți. Îmi amintesc de dansatorul mecanic din povestirea lui Jonathan Swift, acela care, odată pornit, nu mai putea fi oprit, valsând la nesfârșit în timp ce repeta aceleași fraze-tip de o politețe desăvârșită, spre oroarea celor din jur.

Aici, de bine, de rău, e cineva care poate, totuși, să-i tragă din priză pe acești dansatori mecanici. Domnul Geiger, cel cu radiațiile, fluieră sfârșitul, vin penalty-urile, pe care – spun comentatorii – nu le-au câștigat niciodată, până acum, englezii. Grea povară psihică într-un astfel de moment, dar până la urmă pentru toate e un început, mă gândesc.

Și începutul e acum, pentru că Anglia, da, merge mai departe. Pentru că a avut noroc, pentru că are o echipă bună și ambițioasă, pentru că și-a propus și și-a dorit teribil asta, pentru că în meciul ăsta a meritat. Columbia se duce acasă. O echipă mai bună decât a arătat jocul din Rusia. E gata și generația asta care i-a readus la Mondiale după 16 ani de pauză. Cine știe cât vor mai aștepta, din nou?
Sau poate că nu, poate că în 2026, la Marea Adunare Populară pregătită de FIFA, cea cu 48 de echipe, când se vor deschide larg ușile pentru popor, ne vom reîntâlni cu ei, pe un colț de masă, la un mic, o bere și o bandeja paisa.

Până atunci, pe ecran curg lacrimile și îmbrățișările. Hai să facem un calcul rapid. Englezii ar urma să joace în „sferturi” cu Suedia. Cum Croația este ghinionista de serviciu, responsabila cu meciurile împotriva gazdelor (în 2014 a nimerit în grupă cu Brazilia), probabil că ne îndreptăm spre o semifinală Rusia – Anglia. Pe partea aceasta de panou. Pentru că, dincolo, unde sunt adevăratele forțe, lucrurile sunt mult mai complicate…

P.S. După atâtea critici îndreptățite la acest Mondial, o notă bună pentru comentatorii partidei Anglia – Columbia. Foarte multe informații utile și corecte, un background solid și oportun pe care cei doi oameni ai TVR l-au împărtășit cu telespectatorii, semn că și-au pregătit atent orele la microfon. Acesta este drumul: fără expresii copiate din presa străină cu google translate, fără improvizații nefericite, fără timpi morți.