Uruguay a fost eliminată de Franța din sferturile de finală ale Campionatului Mondial, scor 2-0, una dintre cauzele eșecului fiind reprezentată de jocul slab pe plan ofensiv al echipei lui Oscar Washington Tabarez. Iar Luis Suarez (31 de ani) nu va uita prea curând meciul de la Nivgorod.
Cu Cavani nerefăcut după accidentarea suferită în meciul cu Portugalia, Uruguay a fost știrbită de o gură de tun, iar lipsa „Matadorului” s-a văzut din plin și în jocul lui Luis Suarez. Titularizat în atac alături de Stuani, vârful Barcelonei era omul de care se legau toate speranțele de gol ale țării sale, dar a eșuat în fața unui cuplu de fundași centrali, Umtiti-Varane, care a găsit soluțiile perfecte pentru a-l bloca pe întreaga durată a celor 90 de minute.
Fără să aibă vreo ocazie importantă de gol, Suarez a fost pus într-o situație rușinoasă pentru un atacant de talia sa. În cele 90 de minute petrecute pe teren, fostul vârf de la Liverpool a reușit contraperformanța de a nu atinge mingea în careul lui Hugo Lloris.
A fost pentru prima dată în cele 13 meciuri jucate la Cupa Mondială când Suarez nu a reușit să atingă mingea în careul advers și doar a doua oară când golgheterul uruguayan nu a trimis niciun șut spre poarta oponenților.
— OptaJoe (@OptaJoe) July 6, 2018
În timp ce Suarez și colegii lui rămân cu dezamăgirea că nu s-au putut baza pe Edinson Cavani într-un meci atât de important, Franța își continuă aventura în Rusia și așteaptă deznodământul meciului Brazilia – Belgia (ora 21:00) pentru a-și afla adversara din meciul care o poate duce în prima finală de Mondial după 12 ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER