OFICIAL | Au încălcat de tot regula „unui singur jucător vândut”! U Craiova a anunțat despărțirea de fotbalist. Ce destinație a ales

Redactor:
Dan Mirea
OFICIAL | Au încălcat de tot regula
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gustavo Vagenin (26 de ani) e noul fotbalist al echipei din China, Liaoning Whowin! U Craiova 1948 a anunțat oficial despărțirea de fotbalistul care a petrecut doi ani în Oltenia și care a fost piesă de bază în mandatul lui Devis Mangia. 

Oltenii consemnează o perioadă de transferuri atipică pentru club. Dacă până acum au dus o politică închisă de trensferuri, în ceea ce privește plecările, acum și-au vândut deja cei mai importanți jucători, Nicușor Bancu și Alexandru Mitriță fiind, în acest moment, cei mai bine cotați fotbaliști lot. 

După plecările lui Alexandru Băluță (Slavia Praga) și Vladimir Screciu (Genk, acum a venit rândul și lui Gustavo: „Clubul Universitatea Craiova a ajuns la un accord cu formația chineză Liaoning Whowin pentru transferul definitiv al unuia dintre jucătorii care a făcut parte din echipa ce a adus primul trofeu la Craiova după 25 de ani de așteptare. Gusti, îți mulțumim pentru tot ceea ce ai realizat la Știința în cei doi ani petrecuți la Craiova! Îl felicităm pentru toate performanțele și îi dorim mult succes la noua echipă”, au scris oltenii pe pagina oficială de Facebook. 

De-a lungul carierei, brazilianul a mai evoluat la: Audax Gremio, Salernitana, Lecce, Novara și Messina.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani:  Ne căsătorim
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani: Ne căsătorim
A revenit la FCSB, după șase luni! Atacantul a jucat deja pentru ”Roș-Albaștri”
A revenit la FCSB, după șase luni! Atacantul a jucat deja pentru ”Roș-Albaștri”
Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră
Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Ce s-ar mai ascunde în spatele
Ce s-ar mai ascunde în spatele "umilinţei" trăite de Şumudică la Rapid, unde a fost bulgărit de suporteri! "Mi-a lăsat…
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!
BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!
Voucher de 36 de lei în loc de plafonare, de la 1 aprilie. Facturile la energie ar putea veni însă duble
Voucher de 36 de lei în loc de plafonare, de la 1 aprilie. Facturile la energie ar putea veni însă…
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de fratele său
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de…
Ea e noua iubită a lui Mario Fresh! Cu Nadd Hu a fost vrăjeală, dar acum l-am filmat: s-a retras în cuibușorul de nebunii de mână cu sexy-blondina
Ea e noua iubită a lui Mario Fresh! Cu Nadd Hu a fost vrăjeală, dar acum l-am filmat: s-a retras…
Noua taxă auto, de la 100 la 2.000 de lei? Proprietarii a 8 milioane de mașini vechi din România o vor achita
Noua taxă auto, de la 100 la 2.000 de lei? Proprietarii a 8 milioane de mașini vechi din România o…
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Care sunt capitalele ţărilor europene din NATO care ar putea fi lovite de Moscova? Ameninţarea, la televiziunea rusă de stat
Care sunt capitalele ţărilor europene din NATO care ar putea fi lovite de Moscova? Ameninţarea, la televiziunea rusă de stat
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
×