Așa cum ProSport a dezvăluit în exclusivitate, Gigi Becali (59 de ani) a refuzat să-l transfere pe Alex Cicâldău (20 de ani) din cauza obieciului de a fuma. Acum, după ce mijlocașul a devenit noul decar al lui CS U Craiova, finanțatorul vicecampioanei regretă că a ratat transferul. Dar Becali rămâne cu consolarea că a pus mâna pe alți doi jucători, Qaka și Moruțan, care l-au impresionat.
Înainte să semneze cu trupa lui Mangia, Cicâldău a fost și pe radarul celor de la FCSB, dar totul a picat în momentul în care omul de afaceri a aflat că Alex e îndrăgostit și de…țigară. Cu exemplele Florinel Coman, Florin Tănase, Romario Benzar și Denis Alibec în spate, Becali a refuzat să mai aducă un fumător la echipă, considerând că are destui mijlocași, dar acum regretă: „Parcă acum, nu când am aflat, parcă îmi pare rău și mă enervez că nu l-am luat și pe el. Dar unde-l puneam să joace și pe el, că avem prea mulți mijlocași? Eu cred că Cicâldău va fi valoros. Bine, va fi dacă va lăsa țigara. Dacă nu o lasă, nu ajunge mare. Dar cred că va fi fotbalist bun. Îmi place, la 20 de ani e agresiv, are tehnică, lovește bine mingea. Mie îmi place și regret că nu l-am luat!”, a spus Becali, la Digi Sport.
În schimb, Kamer Qaka și Olimpiu Moruțan l-au impresionat pe finanțatorul vicecampioanei prin modul în care s-au comportat în meciul cu PAOK, pierdut cu 2-1, dar și la antrenamente: „Qaka și Moruțan sunt „bombe”, mai ales Moruțan. Parcă e de o viață la noi, nu zici că are 19 ani. Qaka driblează, ai nevoie de jucători care driblează ca să eliberezi jocul”, a mai spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER