Devis Mangia a fost foarte agitat cu o zi înainte de Supercupa României, atât în timpul conferinței de presă, cât și la antrenamentul oficial, țipând de câteva ori la cei din staff, în special atunci când a realizat că fundașul Renato Kelic nu era prezent de la începutul ședinței de pregătire.
Mangia a avut totuși câteva clipe pentru a se întreține cu legenda Științei, Ilie Balaci, care a asistat la antrenamentul alb-albaștrilor.
„Minunea blondă”, Balaci, este unul dintre cei mai mari jucători români de fotbal, în cariera sa activând la trei cluburi: U Craiova, Olt Scornicești și Dinamo. Cu U Craiova a câștigat trei titluri de campion, în 1974, 1980 și 1981, a triumfat de patru ori în Cupa României și a fost declarat de două ori fotbalistul numărul 1 î România, în 1981 și 1982.
Supercupa României, CFR Cluj – U Craiova, e programată să aibă loc sâmbătă, de la ora 20:30, pe arena „Ion Oblemenco”. Meci va putea fi urmărit LIVE-BLOG pe www.ProSport.ro și în direct la Pro TV și Digi Sport 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER