EXCLUSIV | Pace în vremea „războiului”. Paul Anton dezvăluie tot ce a simțit pe perioada Cupei Mondiale. Internaționalul român vorbește despre organizare și despre „rivalitatea” dintre englezi și ruși: „Spre surprinderea mea…”

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV | Pace în vremea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campionatul Mondial din Rusia s-a încheiat, iar Franța este echipa care pleacă acasă cu mult râvnitul trofeu, după ce s-a impus cu scorul de 4-2 în finala cu Croația. Rușii s-au remarcat atât prin parcursul la Cupa Mondială, unde s-au oprit în sferturi, fiind eliminați de finalista lui Dalic, dar și prin organizarea perfectă a acestui turneu final.

ProSport a stat de vorbă cu unul din „stranierii” români din Rusia, Paul Anton, în prezent la Anji Mahacikala. Unul dintre cei mai valoroși mijlocași centrali pe care i-a dat Liga 1 în ultimii ani a oferit detalii „din interior” și spune că a existat, într-adevăr, o preocupare a rușilor ca acest Campionat Mondial să iasă cât mai bine.

„Nu pot să vorbesc foarte mult despre chestia asta, pentru că în orașul în care locuiam, Mahacikala, nu s-a organizat niciun meci, și atunci nu prea am avut tangențe cu orașele care au organizat meciuri de Cupă Mondială. Dar din ce am văzut la televizor, și ce vorbeau băieții prin vestiar, într-adevăr, a fost o preocupare ca totul să iasă bine, și cred eu că a ieșit ok. Nu am auzit de vreun incident, și stadioanele au fost frumoase, atmosfera ok…”, a spus Paul Anton pentru ProSport.

Fanii ruși au fost „în centrul atenției” la europeanul din 2016, când s-au bătut cu fanii englezi pe străzile din Franța, riscând chiar excluderea echipei lor din competiție. Se pare că incidentele nu au continuat la Mondialul găzduit de ruși, chiar dacă fanii englezi au fost prezenți într-un număr destul de mic, aproximativ 30.000. Paul Anton surprinde, și spune că, printre ruși, au existat și susținători ai Angliei la finala mică cu Belgia.

„Nu știu absolut nimic. Nu am aflat, probabil că ultrașii echipelor rusești or fi avut ceva cu fanii englezi, dar să știi că, spre exemplu, am văzut meciul Belgia – Anglia, și spre surprinderea mea, rușii chiar erau fani ai englezilor. Adică majoritatea țineau mai mult cu Anglia”, a mai punctat Anton pentru ProSport.

Rușii au avut un parcurs remarcabil la acest turneu final, fiind opriți în sferturi de Croația, în urma loviturilor de departajare. Băieții lui Cherchesov au avut un start de Campionat Mondial remarcabil, spulberând Arabia Saudită în meciul de deschidere, scor 5-0. Parcursul bun a continuat cu victoria, scor 3-1, împotriva Egiptului lui Mohamed Salah, iar înfrângerea cu Uruguay, scor 3-0, în ultima etapă a grupei A, aproape că nu a mai contat, rușii find deja calificați în fazele eliminatorii. Aceștia au produs un „cutremur” prin eliminarea Spaniei la loviturile de departajare, după 1-1 în timpul regulamentar.

Paul Anton ne spune ce reprezintă pentru ruși clasarea în primele opt echipe ale lumii, parcurs la care nici ei nu se așteptau: „Eu am simțit că este o mândrie, pentru că, sincer, nu se așteptau. Dacă te uiți bine, înainte de Cupa Mondială au avut o serie de trei sau patru amicale, dacă nu mă înșel, în care au pierdut. Într-adevăr, au jucat și cu Franța, și cu Brazilia, dar au pierdut categoric, și în primul rând, jocul echipei nu le dădea speranțe. Ce au realizat ei este o mândrie. În ultimul timp, din ce știu, doar la Euro 2008 au reușit să prindă semifinalele, însă eu cred că un Campionat European nu se poate compara cu un Campionat Mondial”, a spus Anton pentru ProSport.

Rușii mai oferă o lecție de civilizație. Anton mai punctează faptul că, în ciuda faptului că au fost eliminați de Croația, rușii nu au fost „împinși” să favorizeze Franța în finală, continuând să se bucure de acest Campionat Mondial într-o atmosferă „de pace și voie bună”, chiar dacă echipa lor a ieșit din calculele pentru trofeu.

„Nu am observat o antipatie, o preferință față de una sau cealaltă. Tot ce pot să spun este că s-au bucurat de acest Campionat Mondial. Peste tot pe unde mergi, cel puțin în Moscova, au fost fani de toate națiile, ruși care cântau cu ei. Chiar a fost o atmosferă de pace și de voie bună”, a precizat fostul mijlocaș al lui Dinamo pentru ProSport.

În cariera sa, Paul Anton (27 de ani) a evoluat pentru Gloria Bistrița, Delta Tulcea, FCM Târgu Mureș, Pandurii Târgu-Jiu, Dinamo, Getafe și Anji. Mijlocașul a ajuns la formația rusă de la Dinamo, fiind cumpărat contra sumei de 400.000 de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilie Năstase și soția, Revelion la comun cu Brigitte și Florin Pastramă! Pericol de explozie în
Ilie Năstase și soția, Revelion la comun cu Brigitte și Florin Pastramă! Pericol de explozie în
OUT de la Genoa! Dan Șucu nu stă la discuții
OUT de la Genoa! Dan Șucu nu stă la discuții
El este Cosmin, adolescentul de 17 ani care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului. Părinții au cedat când și-au văzut băiatul fără viață și s-au prăbușit pe asfalt, lângă trupul neînsuflețit al acestuia. Scene dramatice după tragedie
El este Cosmin, adolescentul de 17 ani care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului. Părinții au cedat când…
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Şoc total în fotbalul românesc! Dorinel Munteanu a bătut palma cu o echipă cu pretenţii uriaşe, după despărţirea de Oţelul
Şoc total în fotbalul românesc! Dorinel Munteanu a bătut palma cu o echipă cu pretenţii uriaşe, după despărţirea de Oţelul
Elena Cârstea, de nerecunoscut după ce a suferit un atac cerebral! Cum arată astăzi artista, la 63 de ani
Elena Cârstea, de nerecunoscut după ce a suferit un atac cerebral! Cum arată astăzi artista, la 63 de ani
Anamaria Prodan a spus totul. Cutremur în showbiz!
Anamaria Prodan a spus totul. Cutremur în showbiz!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Cum va fi vremea în noaptea de Anul Nou. Prognoza meteo în primele zile din ianuarie şi de Bobotează
Cum va fi vremea în noaptea de Anul Nou. Prognoza meteo în primele zile din ianuarie şi de Bobotează
DE NERATAT: Fenomen astronomic RAR în noaptea de Revelion!
DE NERATAT: Fenomen astronomic RAR în noaptea de Revelion!
La 50 de ani, Loredana, soţia lui Andrei Nicolescu arată fabulos! Ce studii are femeia care este de o frumuseţe răpitoare
La 50 de ani, Loredana, soţia lui Andrei Nicolescu arată fabulos! Ce studii are femeia care este de o frumuseţe…
De ce și-a dat demisia Nelu Curtea de la Antena 1, de fapt. Ex-juratul iUmor a recunoscut adevărul abia acum
De ce și-a dat demisia Nelu Curtea de la Antena 1, de fapt. Ex-juratul iUmor a recunoscut adevărul abia acum
"Nu avem liniște” Ce a apărut la mormântul Andreei Cuciuc, la 40 de zile de la moartea sa! Părinții fetei,…
Vedetele din România au ieşit afară la zăpadă… dezbrăcate! Cum s-au pozat Diana Munteanu, Otniela Sandu sau Nicoleta Nucă
Vedetele din România au ieşit afară la zăpadă… dezbrăcate! Cum s-au pozat Diana Munteanu, Otniela Sandu sau Nicoleta Nucă
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea
Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a…
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
Cine a câștigat Chefi la cuțite, sezonul 14. A plecat acasă cu premiul de 30.000 de Euro și stagiul la Retroscena
Cine a câștigat Chefi la cuțite, sezonul 14. A plecat acasă cu premiul de 30.000 de Euro și stagiul la…
×