Unii și-au umplut visteria, alții vitrina cu trofee! Analiza Supercupei României, CFR – Craiova 1-0

Unii și-au umplut visteria, alții vitrina cu trofee! Analiza Supercupei României, CFR - Craiova 1-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum ProSport a anticipat în avancronica Supercupei României, diferența între CFR Cluj și U Craiova au făcut-o experiența superioară a campioanei, cât și strategia din perioada de vară a conducătorilor clubului din Gruia.

Încă din sezonul trecut, CFR avea un plus evident față de olteni, manifestat atât în ierarhia finală a Ligii 1 Betano, dar și în meciurile directe. În pauza de vară, ecartul valoric s-a amplificat, fiindcă ardelenii și-au menținut lotul care a câștigat titlul și chiar l-au completat, aducând dubluri pe posturi, pe când Craiova, care oricum avea anumite probleme în anumite poziții, a pierdut nu mai puțin de șapte jucători, printre care două vedete, Băluță și Gustavo, și a făcut doar două achiziții.

În timp ce oltenii și-au umplut visteria, încasând aproape 6 milioane de euro, CFR a ținut mai mult la palmares, s-a axat pe performanță, completând deja vitrina cu încă un trofeu, a treia Supercupă din istoria clubului, și va ataca, justificat, intrarea în grupele unei competiții europene. În același timp, Craiova a promis că-și va mai întări echipa cu unul-doi fotbaliști, deși s-a văzut clar că are nevoie de mai mulți, iar, la finalul Supercupei, atât Mangia, cât și jucători de bază precum Mitriță și Gardoș, au reiterat acest lucru.

CFR a ținut cu dinții de jucători, Craiova a invocat motive pentru a-și lăsa vedetele să plece

Craiova a ratat o șansă unică, de a câștiga un trofeu acasă, în fața propriului public, într-o atmosferă cum rar mai întâlnești în România. Universitatea avea nevoie de întăriri devreme, fiindcă lunile cele mai importante erau iulie și august, în care existau oportunitățile de câștiga un trofeu după un singur meci, nu după un sezon întreg, și de a forța intrarea în grupele Europa League. În plus, calendarul Ligii 1 le oferă meciuri accesibile în prima parte.

Conducătorii au mizat că vor păstra nivelul de anul trecut cu jucători care jucaseră puțin sau cu puști promovați din academie, dar s-a văzut deja că aceștia nu se ridică la ștacheta înălțată în stagiunea precedentă. Problema nu este că oltenii au vândut jucătorii, fiindcă transferurile au avut logica lor, însă au refuzat să-și umple golurile. Spre exemplu, dacă la Universitatea ar fi apărut un „caz Omrani”, probabil oltenii s-ar fi debarasat rapid de jucător, considerat unul „problemă”, încasând cele două-trei milioane de euro, sumă pe care ardelenii au și avut-o pe masă pentru atacantul cu origini magrebiene.

Pentru a vinde jucători, Craiova a invocat că Gustavo intra în ultimul an de contract, că Screciu a avut o ofertă foarte bună pentru un jucător atât de tânăr, sau că lui Băluță i s-a promis că va pleca în vară, după ce a acceptat în iarnă să i se majoreze clauza de reziliere. În același timp, CFR a tras cu dinții de un fotbalist care pur și simplu și-a acuzat clubul că îl păcălește, Omrani, și al cărui impresar s-a rugat practic de Gigi Becali să-l ia la echipa sa. Iar atacantul a fost capacitat de Edi Iordănescu, deși n-a fost titular, și a fost decisiv pentru câștigarea trofeului de către ardeleni.

Și nu a fost unicul jucător pe care clujenii au refuzat să-l vândă, în aceeași situație fiind și Deac, Țucudean, Camora și alții. În timp ce Craiova și-a forțat cea mai scumpă achiziție din istorie, Cicâldău, să debuteze într-un meci foarte important, pe un post neobișnuit și într-un sistem nou de joc, CFR nici măcar nu l-a inclus în lot pe fotbalistul pentru care a plătit peste 1 milion de euro la Astra, Alex Ioniță.

Sistem schimbat la U pentru integrarea lui Cicâldău

Devis Mangia s-a plâns cu jumătate de gură că lotul nu este complet și că echipa nu mai are aceleași caracteristici, pierzându-i pe Gustavo și Mitriță. A adăugat că este nevoie de calm și de sprijinul fanilor, în așteptarea jucătorilor doriți. Între timp, fostul selecționer al „azzurrinilor” a modificat sistemul de joc, pentru a-i face loc lui Cicâldău, dar și pentru că simte că nu mai are aceeași forță ofensivă. Glavina este departe de ceea ce arăta Băluță, iar în dreapta Burlacu nu are încă pretenții și randament de titular, variantele de rezervă fiind juniori precum Markovic, Mihăilă și Baicu.

În această situație, Mitriță a fost practic singur în avanposturi, așteptând mereu învăluirile lui Bancu sau uneori susținerea lui Cicâldău. Omul venit de la Hagi nu este însă un marcator, așa cum s-a văzut la acea ratare la care a avut poarta goală și a ezitat să tragă, și nici nu s-a integrat încă în echipă. De asemenea, în dreapta apărării au plecat jucători precum Screciu și Popov, iar Kelic era accidentat, așa încât unica variantă era Răzvan Popa, omul pe mâna căruia oltenii au și pierdut Supercupa. Dacă nu l-ar avea pe Mitriță, probabil cel mai bun jucător din Liga 1, Craiova ar avea probleme să prindă play-off-ul.

Iordănescu și tenta ofensivă dată CFR-ului

Edi Iordănescu nu a schimbat formula de bază, dar a așezat-o pe teren și i-a dat o tentă mai ofensivă decât pe vremea lui Dan Petrescu. CFR nu a mai abuzat de mingi lungi pe atacanți, a renunțat la stilul „lungă și pe-a doua”, având o posesie și o construcție mai elaborate și mai atractive. În același timp, clujenii au avut aceeași siguranță în defensivă de anul trecut, iar când au mai apărut probleme, Iordănescu junior a luat măsuri.

Noul tehnician din Gruia a format primul 11 din jucători pe care i-a avut de la începutul pregătirilor, dar a mutat pe parcurs cu fotbaliști care au apărut în stagiului din Polonia, precum internaționalul Cristi Manea, în locul lui Peteleu, care avusese ceva probleme cu Mitriță și Bancu în prima repriză. De asemenea, Mailat, autorul primei ocazii ceferiste și jucătorul certat vehement de Arlauskis în prima repriză, i-a lăsat locul „rebelului” Omrani, jucătorul care a decis meciul.

CFR a dominat Craiova și a câștigat Supercupa chiar în Bănie, iar oltenii având o singură ocazie de gol, cea creată de Mitriță.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei:
BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei: "Nu revine asupra deciziei"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×