Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Rusia a fost ținta a „25 de milioane de atacuri cibernetice” pe durata Cupei Mondiale, informeaza AFP. Însă acestea nu au fost vizibile pentru publicul larg. Singura ieșire în decor vizibilă în ceea ce privește organizarea rușilor a avut loc la finala dintre Franța și Croația, când patru suporteri au pătruns pe gazon în timpul meciului, însă stewardzii au reacționat imediat.
„În timpul Cupei Mondiale, aproape 25 de milioane de atacuri cibernetice și de alte fapte infracționale vizând structuri în domeniul informației din Rusia, legate într-un fel sau altul de Cupa Mondială, au fost neutralizate. În spatele acestui succes se ascunde o foarte importantă muncă pregătitoare, operațională, de analiză și de informații. Ne-am folosit toate forțele, concentrarea noastră a fost la maximum”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei sedinte cu serviciile ruse de securitate, conform AFP.