FC Voluntari a intrat într-o nouă eră cu Daniel Oprița și Ioan Andone la cârmă. Ilfovenii au pierdut cu Dinamo, 1-2, la debutul în noul sezon, dar a arătat o față mai bună față de finalul stagiunii trecute, când s-a salvat de la retrogradare în urma barajului! Daniel Oprița spune că echipa sa merita mai mult de la meciul din Ștefan cel Mare, mai ales că a condus. Antrenorul a vorbit și despre ce urmează pentru elevii săi.
„Nu știu dacă nu a mers ceva. Echipă a jucat un fotbal bun, am fost foarte aproape să obținem un rezultat bun. Cred că am fi meritat să luăm cel puțin un punct, dacă nu primeam gol așa de repede. O neatenție, cred că dacă nu luam gol la acea fază puteam să-i mai surprindem pe contraatac! A venit egalarea prea repede.
În prima repriză a fost un joc echilibrat, au așteptat greșeala noastră! I-am studiat, am văzut ce vor să joace, am fost destul de precauți. La pauză le-am spus băieților că putem câștiga și a venit și gol. Felicit băieții pentru atitudine, le-am spus să ridice capul și să ia lucrurile bune din acest meci. A fost o perioadă scurtă de pregătire, sunt jucători care au venit chiar în această săptămână și au jucat titulari!
Nu am un conflict cu nimeni, lucrurile sunt ok. O să formăm o echipă puternică, încerc să fac o echipă care să practice un fotbal frumos. Eu spun că în seara asta nu am plictisit. Nu e ușor, încercăm să punem lucrurile la punct din mers”, a spus Daniel Opriță după meci, la DigiSport.
Pentru FC Voluntari urmează meciul cu Gaz Metan Mediaș, pe 30 iulie, în timp ce pentru Dinamo urmează derby-ul cu FCSB, etapa viitoare, pe 29 iulie, de la ora 21:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER