Impresarul Bogdan Apostu a dezbătut, la ProSport LIVE, principala problemă a fotbaliștilor români în momentul în care fac pasul în afara țării, iar exemple de jucători care au eșuat sunt din plin. Agentul a dezvăluit că România ar trebuie să implementeze cel puțin un psiholog la echipele de fotbal și a dat un exemplu concret.
Ca o paralelă cu ce se întâmplă în tenis, Simona Halep a progresat vizibil abia după ce a lucrat cu un mental coach care a reușit să o pună pe picioare și s-o învețe cum să gestioneze momentele dificile de pe terenul de tenis. Iar Bogdan Apostu susține că metoda ar da roade și în fotbalul românesc: „Încă sunt echipe care mai produc tineri jucători. Nu pot spune că sunt mulți jucători concentrați într-un singur loc. În legătură cu jucătorii pe care-i reprezint nu cred că e o echipă la care să am doi jucători, sunt împărțiți. De ce aceea eșuează tinerii fotbaliști când părăsesc România: e o problemă mentală, pentru că noi nu avem așa ceva. Concret, la 14 ani dacă pleci în străinătate există un mental coach care face pregătire specială cu jucătorul, sunt fișe speciale pentru fiecare jucător în parte. Le spun exact unde trebuie să mai lucreze. Dar noi suntem departe de asta. Nici măcar inițiativa asta nu o avem. Noi avem o problemă cu psihologul. Confudăm psihologul cu psihiatrul„, a declarat Apostu la ProSport LIVE.
Agentul a dat și un exemplu concret de jucător care a reușit să progreseze datorită psihologului. Apostu și Daniel Benzar, în prezent la FCSB, au lucrat împreună la Acdemica Clinceni: : „Vă dau exemplul meu. Am fost conducător la Clinceni și am avut psiholog, pe Edi Coman. Și am crescut nivelul destul de mult. Am reușit cu Benzar, cu Daniel Benzar. Era pierdut, era în lumea lui când a ajuns. Noi l-am descoperit la un trial, iar după două luni cu psihologul a progresat extraordinar și a devenit unul dintre golgheterii noștri”, a adăugat Apostu la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER