Daniel Niculae a explicat de ce a ales să se retragă de la Rapid București, la doar câteva zile după ce clubul a anunțat că îi acordă o lună pentru a se răzgândi. Fostul atacant a anunțat că nu se va mai întoarce la Rapid, iar prietenia sa cu Daniel Pancu s-a terminat după mai multe conflicte petrecute în interiorul echipei.
„Mă așteptam să fim foarte bine puși la punct din punct de vedere juridic. Să avem actele în regulă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Eu am luat atitudine cu diferite lucruri care m-au deranjat. N-a fost atât de multă transparență. Eu n-am fost niciodată președinte. Am tras un semnal de alarmă, dar am continuat. S-a mers în același ritm, după care am avut o a doua discuție. Ne-am pus la masă și am zis să luăm decizii bune pentru Rapid.
M-am întâlnit cu Burcă și Nicolescu la stadion la Giulești. Ei mi-au zis că e ok și nu se mai intampla, dar e rea vointa și nu mă mai intorc. Nu putem lucra împreună. Și în iarnă am zis ori rămân eu, ori rămân dânșii. E a treia greșeală, nu mă mai întorc. Am avut o relație bună cu domnul primar, dar acum două zile a spus într-un interviu că se poate și fără Daniel Nicuale. Sunt de acord, până și Cristiano Ronaldo a plecat de la Real Madrid.
Văd din ce în ce mai multe echipe care nu mai au bugete și nu mai pot trăi în această sferă. Ar fi foarte rău dacă nu s-ar implica și autoritălile locale. În iarnă, Pancu a avut o reacție destul de nervoasă la adresa mea, după care i-am explicat cum stau lucrurile și mi-a dat dreptate. La fel s-a întâmplat și acum. I-a fost foarte greu să meargă mai departe fără mine. Din idolul Giuleștiului și pritenul meu, cu care am legat o prietenie timp de 15 ani, Daniel Pancu a ajuns o cunoștință. Prietenia noastră s-a terminat! Când cineva îți dă dreptate și continuă să meargă pe drumul grești, cum te simți? Nu o să mă dezic niciodată de clubul ăsta și de suporterii minunați ai Rapidului”, a spus Daniel Niculae, pentru Digi Sport.
Daniel Niculae a vorbit și despre comunicatul emis de club, în care s-a spus că fostului atacant i-a fost oferit un salariu de Liga 1 și postul de președinte la Rapid: „Dacă n-am fi reușit să promovăm cine ar fi fost de vină? Noi doi (n.r El și Pancu). E o semi-mizerie ce s-a scris în acel comunicat. Ca să nu zic pamflet. Cine a scris acest comunicat nu are nicio legătură cu Rapid.”
Comunicatul emis de Rapid în urmă cu doi săptămâni:
„În calitate de președinte, Daniel Niculae a avut deplină putere de decizie asupra cheltuielilor și transferurilor de jucători. Odată cu promovarea în Liga 3, trecem la o altă etapă, în care bugetul trebuie să fie unul și mai mare.
Daniel Niculae a fost un jucător extraordinar atât anul acesta cât și în cariera lui. La finalul campionatului trecut i-a fost garantat un contract de jucător demn cel puțin de liga a II-a, dacă nu chiar de prima ligă. De asemenea, i-a fost garantat postul de președinte, cu puteri depline în gestionarea unui buget propice promovării.
În ciuda acestor realități, Daniel Niculae a optat să nu mai continue. Noi credem că locul lui este alături de Rapid! Pentru acest motiv, suspendăm funcția de președinte pe o perioadă de o lună, cu speranța că Daniel Niculae se va răzgândi și va reveni.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER