Mircea Lucescu a împlinit 73 de ani chiar în ziua derby-ului FCSB – Dinamo. „Il Luce” a anunțat când se va retrage și ce i-ar plăcea să facă

Mircea Lucescu a împlinit 73 de ani chiar în ziua derby-ului FCSB - Dinamo.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român, a împlinit azi 73 de ani. Il Luce e selecționerul Turciei, dar în aceste zile a fost în România, acolo unde s-a întâlnit și cu unul dintre cei pe care i-a lansat în fotbalul românesc, Ioan Andone.

„O să mă retrag în clipa când o să dispară entuziasmul sau intervin alte probleme. Ferguson s-a retras din cauza problemelor de sănătate, Valeri Lobanovski s-a retras nu pentru că a vrut el, ci pentru că așa a fost să fie… Dacă ar fi totuși să mă las de antrenorat, un singur lucru mi-ar plăcea, să vizitez câteva țări ca turist, să le descopăr în liniște, nu pe fugă”, a declarat Mircea Lucescu în trecut pentru Adevărul.

Lucescu senior a continuat: „Cu un singur lucru aș vrea să rămân, ca un superprodus al românismului sportiv, pentru că rădăcinile mele acolo sunt, în România. Cu siguranță apoi că voi fi amintit ca un creator de echipe, de stiluri de joc, apoi ca un om care a crescut, dar a și recuperat jucători de care alții nu mai vroiau să audă. Și voi rămâne ca un antrenor care a dăruit foarte mult jucătorilor, care a fost respectat și iubit, care a obținut trofee și a stabilit recorduri și a oferit sportului și un om valoros, pe Răzvan”.

Cine e Mircea Lucescu:

A câștigat opt trofee ca jucător și 35 ca antrenor.

A jucat 401 meciuri în prima divizie și 70 la echipa națională.

A antrenat 13 echipe: Corvinul Hunedoara, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, echipa națională a României și acum selecționata  Turciei

A obținut șapte titluri și o Cupă alături de Dinamo (ca jucător)

Ca tehnician, pe lângă numeroasele trofee obținute în țară, dar și peste hotare, se poate lăuda că a câștigat Cupa UEFA, în 2009, alături de Șahtior Donețk, fiind al treilea român din istorie care învinge într-o finală europeană, după Ștefan Kovacs (două Cupa Campionilor Europeni alături de Ajax Amsterdam) și Emeric Ienei (Cupa Campionilor Europeni alături de Steaua)
 
Cea mai mare performanță din cariera de antrenor a obținut-o în 2009, când a câștigat cu Șahtior Donețk Cupa UEFA, devenind astfel al treilea antrenor român care se impune într-o finală europeană după Ștefan Kovacs, care a câștigat de două ori Cupa Campionilor Europeni cu Ajax Amsterdam, în 1972 și 1973 și Emeric Ienei, învingător în principala competiției europeană intercluburi cu Steaua, în 1986.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×