Agentul și fratele atacantului Gonzalo Higuain s-au întâlnit în dimineața zilei de marți, 31 iulie, cu directorul celor de la AC Milan pentru a discuta despre împrumutul argentinianului de la Juventus la echipa rossonera.
Higuain a cerut un salariu de 7,5 milioane de euro plus bonusuri, însă nici așa mutarea nu este sigură pentru că argentinianul nu e încântat de ideea de a fi împrumutat.
Fratele atacantului, Nicholas, a avut o întâlnire față în față și cu cei din conducerea lui Juventus, care, potrivit gazzetta.it, i-au spus că Higuain nu mai face parte din proiectul tehnic al lui Allegri.
Planul celor de la Juventus este să îl transfere pe fundașul de 24 de ani, Mattia Caldara, la Milan și în plus să îl dea împrumut pe Higuain (18 milioane de euro) cu drept de cumpărare (36 milioane de euro) și să îl aducă înapoi, la Torino, pe Leonardo Bonucci.
Leonardo Bonucci a ajuns de la Juventus la AC Milan în urmă cu un an, pentru 40 de milioane de euro, în timp ce Caldara a fost cumpărat de piemontezi de la Atalanta, în iarna lui 2017, pentru 20 de milioane de euro, însă a jucat, sub formă de împrumut pentru Atalanta până la finalul sezonului 2017-2018. Fundașul, care este dorit și de Chelsea, a revenit în această vară la Torino.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER