Tenismena Mihaela Buzărnescu, locul 24 WTA și cap de serie numărul 5, s-a calificat în finala de la San Jose, turneu dotat cu premii de 800.000 de dolari. „Miki” a trecut în semifinale de Elise Mertens, numărul 15 mondial și favorită 5, într-un meci ce a durat două ore și 19 minute, scorul fiind: 4-6, 6-3, 6-1.
În finală, sportiva noastră se va duela cu Maria Sakkari, locul 49 WTA, cea care a trecut în penultimul act de americanca Danielle Collins, numărul 42 mondial, cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2. Cele două nu s-au mai duelat până acum, iar dacă va câștiga la San Jose, Buzărnescu va primi un cec de aproape 137.000 de dolari, plus 470 de puncte în clasament. În caz contrar, „Miki” se va mulțumi cu circa 73.000 de dolari și 305 puncte.
„E incredibil. Nu am crezut că se va întâmpla asta. Nu credeam că voi reuși să câștig nici măcar un meci. Și iată că sunt în prima finală Premier. Am încercat să fiu concentrată. Nu conta rezultatul. Mi-am spus: ‘Ai pierdut primul set, dar mai două la dispoziție! Ce mi se întâmplă mie aici înseamnă foarte mult. Nu credeam că voi mai putea ajunge la acest nivel.
Sper să fiu un model pentru tinerii jucători. Niciodată nu trebuie să renunți, indiferent de vârsta pe care o ai”, a spus Buzărnescu, după ce a reușit performanța carierei, ea fiind în premieră într-o finală de turneu Premier.
Finala se va disputa de la ora 00:00 și va fi transmisă la Digi Sport.
Altfel, Buzărnescu nu a reușit calificarea și în finala de dublu. „Miki” și Watson au fost învinse în semifinale de echipa ucraineană Ludmila Kichenok / Nadia Kichenok, cu scorul de 6-4, 3-6, 10-8, meciul durând o oră și 27 de minute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER