Medaliat cu argint la 50 m spate, Robert Glință (21 de ani) a reușit azi, la C.E. de la Glasgow (Scoția), calificarea în finala probei de 100 metri spate, după 54,01 în calificări și 53,63 în semifinale.
Elevul lui Silviu Anastase deține al patrulea timp dintre cei opt înotători care au pătruns în ultimul act, rusul Kolesnikov, medaliatul cu aur de la 50 m spate doborând prin performanța din semifinale recordul mondial de juniori, 52,95. Evgheni Rîlov (Rusia – 53,20) și Simone Sabbioni (Italia – 53,39) sunt ceilalți doi sportivi cu timpi mai buni ca ai românului.
Finală va avea loc luni, în direct pe Eurosport, de la ora 19:07. Un alt sportiv tricolor, Andrei Anghel, a terminat preliminariile cu 59,14. Glință, legitimat la CS Dinamo, e primul român care obține o medalie la Europene, după Dragoș Agache, în 2010, bronz la 50 m bras.
Robert Glință (născut pe 18 aprilie 1997) a fost cel mai tânăr înotător din finala olimpică de la Rio, la 100 m spate. A încheiat pe opt finala olimpică, oprind cronometrul la 53,50. Rusul Evgeny Rylov (născut pe 23 septembrie 1996) a fost al doilea cel mai tânăr finalist și a terminat pe 7.