Oficialii celor de la Barcelona au anunțat jucătorii ce vor purta banderola de căpitan în noul sezon.
Liderii din teren vor fi, în ordine, Lionel Messi, Sergio Busquets, Gerard Pique și Sergi Roberto, toți patru fiind crescuți la academia clubului, La Masia. Starul argentinian e prima alegere, după plecarea lui Andres Iniesta în fotbalul din Asia, la Vissel Kobe, Messi fiind din 2015 opțiunea numărul doi.
Acum, dacă Messi nu va fi pe teren, banderola o va purta Sergio Busquets, cel care se număra pe lista selectă încă de acum trei sezoane. Pique a devenit „numărul trei” aproape de împlinirea a zece ani de când a debutat în prima echipă a Barcelonei. Ultimul, Sergi Roberto a preluat „funcția” de la Javier Mascherano.
Barcelona a mai avut și-n 2014 – 2015 căpitani formați la centrul de la La Masia, cei de atunci fiind: Xavi, Iniesta, Messi și Sergio Busquets.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER