Antrenorul echipei AS Roma, Eusebio Di Francesco, a vorbit într-un interviu acordat pentru ProSport despre impactul pe care îl va avea transferul lui Cristiano Ronaldo asupra fotbalului italian. Tehnicianul e de părere că Ronaldo va aduce un plus consistent în jocul campioanei, dar rămâne de văzut cum se va adapta CR7 în Serie A.
„Nu este scris și stabilit nimic, deși Juventus avea o mentalitate de învingătoare, acum, va avea un plus prin aducerea unui asemenea jucător, care are aceeași mentalitate, de a câștiga, mai ales în competițiile europene. Cred că obiectivul lor principal este să se afirme și în Europa”, a spus Eusebio Di Francesco, pentru ProSport.
Telenovela plecării lui Ronaldo de la Real a început după finala Ligii Campionilor. „Galacticii” au învins Liverpool cu scorul de 3-1 la Kiev, dar Cristiano a avut o declarație surprinzătoare după fluierul final:”A fost foarte frumos să joc pentru Real Madrid. Nu am dubii, sunt decis. Vă voi spune mai multe pe viitor. Le voi oferi un răspuns clar suporterilor, aceștia au fost mereu lângă mine.”
Unul dintre principalele motive pentru care Ronaldo a ales să plece de la Real Madrid în reprezintă conflictul cu fiscul spaniol. Autoritățile au cerut închisoare cu executare pentru starul portughez, care însă a ajuns la un acord cu reprezentanții statului și va plăti 18.8 milioane de euro pentru a rămâne în libertate. Ronaldo e acuzat că a fraudat statul spaniol cu 14.7 milioane de euro.
Cristiano Ronaldo va purta numărul 7 la Juventus, număr care a fost eliberat de fostul purtător, Juan Cuadrado. CR7 va avea un salariu anual de 30 de milioane de euro la Torino, după ce a semnat un contract valabil până în 2021. În 438 de meciuri jucate pentru Real Madrid, Cristiano Ronaldo a marcat de 450 de ori și a pasat decisiv în 131 de rânduri. Campioana Italiei a plătit 117 milioane de euro pentru transferul lui Cristiano Ronaldo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER