Mijlocașul Eric Bicfalvi a marcat pentru echipa sa, Ural Ekaterinburg, în partida cu cei de la Ahmat Groznîi, 2-1, din etapa a 5-a a campionatului Rusiei.
Bicfalvi a fost integralist și a punctat în minutul 50, el marcând golul egalizator, Doumbia fiind cel care în minutul 29 a deschis scorul. Dimitrov (78) a fost cel care a semnat victoria lui Ural.
Bicfalvi, 30 de ani, joacă la Ural de un an și jumătate, venind de la Tom Tomsk, și este unul dintre cei mai apreciați oameni din lotul lui Parfenov. Eric a înscris în acest început de sezon de trei ori în primele cinci etape, pe lângă reușita de acum contra lui Ahmat Groznîi, el marcând și în fața celor de la Krasnodar și Dinamo Moscova.
De altfel, fostul jucător al FCSB-ului sau al lui Dinamo e acum și pe lista preliminară a celor convocați pentru Liga Națiunilor. Selecționata lui Contra va debuta în acestă competiție în septembrie. Naționala va întâlni la data de 7 septembrie reprezentativa Muntenegrului și apoi, la data de 10, va evolua cu Serbia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER