Nicolae Dică a vorbit despre eșecul calificării în grupele Europa League. Pe Arena Națională, roș-albaștrii au câștigat cu 2-1, dar au ratat calificarea pentru că în tur au pierdut cu 3-1. Portarul Andrei Vlad a gafat nepermis, la faza golului oferindu-le practic mingea adversarilor.
„Nu trebuie să găsim acum un singur vinovat. Suntem vinovați toți când pierdem, suntem buni toți când câștigăm. Lui Stăncioiu i se terminase contractul cu noi, apoi îl luasem pe Bălgrădean, iar Andrei Vlad e un tânăr de viitor care a fost adus de la Craiova pe o sumă de bani. Era important ca el să rămână al doilea portar. Trebuie să avem încredere în continuare în el. Este doar un copil, are 19 ani. E un jucător de viitor”, a spus Dică, după meciul cu Rapid Viena.
Tehnicianul a detaliat: „Se poate întâmpla să ai momente grele, am avut și eu în cariera mea. Și el va reuși să treacă peste și cu siguranță va deveni un jucător de mare valoare. Am avut și ghinion cu Bălgrădean să se accidenteze. Dar o să vină momentul în care Vlad va apăra meci de meci și va deveni mult mai bun. Nu vreau să facem acum un caz Andrei Vlad. Se poate întâmpla la fotbal să faci și greșeli, important e să treacă peste ele”.
Portarul Andrei Vlad a comis trei gafe mari, cea mai gravă fiind în minutul 63 când a respins în față o minge ce ieșea la trei metri în afara terenului, balonul a ajuns la austrieci și Sonnleitner a marcat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER