Marius Șumudică a criticat modul în care conducerea Astrei a gestionat anumite situații în care el era antrenorul echipei, dar și după plecarea sa. Antrenorul consideră că principalul vinovat este Ioan Niculae, patronul echipei, care s-a comportat nedrept cu el și Edward Iordănescu.
Șumudică nu a plecat în cele mai bune condiții de la Astra. S-a certat în dese rânduri cu omul care bagă bani la echipă și pare că situația continuă până azi. Recent, antrenorul l-a atacat din nou pe Niculae, căruia i-a transmis că, deși a avut cei mai buni antrenori din țară, pe el și pe Edi Iordănescu, nu a știut să profite și s-a certat cu amândoi. Mai mult, Șumudică spune că a reușit să aducă în conturile clubului 15 milioane de euro, cu investiții minime.
„Astra a avut cei mai buni antrenori din țară, Șumudică și Edward Iordănescu. Îi transmit domnului Nicolae că a avut unii dintre cei mai buni antrenori acolo. Astra cu Șumudică a produs în jur de 15 milioane de euro. În afară de FCSB nu cred că a mai făcut cineva în fotbalul românesc. M-au deranjat rău declarațiile domnului Niculae„, a declarat Marius Șumudică pentru Digi Sport.
Pe lângă banii aduși din competiții, Șumudică spune că a adus sume importante și din vânzarea de jucători: „Vreau să-i aduc aminte că i-a vândut pe Alibec, Boldrim, Amorim, Takayuki, pe Budescu de două ori, Găman a plecat pe nu știu cât, Ioniță…„.
Alibec, Boldrim, Amorim, Takayuki, Budescu și Ioniță i-au adus Astrei un profit de 6.6 milioane de euro.
„Șumudică a câștigat 1 milion de euro la Astra. Este un antrenor care, înainte de a veni la Astra, nu antrenase mai mult de cinci luni de zile. Aici a găsit un nucleu fantastic de jucători, care l-au făcut campion.”, declarase Ioan Niculae în urmă cu două luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER