Viorel Hizo a vorbit la ProSport LIVE despre o problemă acută din fotbalul românesc, cea a fundașilor laterali. Reputatul tehnician din Sibiu, fost antrenor la Inter, Rapid sau SC Vaslui, a lucrat în carieră cu fotbaliști care arau laturile terenului. În contextul evoluțiilor remarcabile ale naționalei de tineret – aproape calificată la CE 2019 -, dar și a prestației reprezentativei lui Cosmin Contra în Nations League, Hizo, unul dintre cei mai valoroși antrenori români de după 89 a dat exemplul unor fundași de bandă cu care a lucrat și spune că mecanismu unei echipe de soi e condiționat de aportul oamenilor-cheie. Hizo a deschis o fereastă spre vremea în care Giuleștiul era animat pe benzi.
„Vameșu și Nae Stanciu erau fundași laterali foarte buni. Ulterior, l-am avut pe Daniel Chiriță și Răzvan Raț. Și ei urcau foarte bine și își făceau treaba. Sunt foarte multe exemple de fundași care pot face ambele faze. Fără aportul fundașilor este foarte greu să faci superioritate. În general, jucătorii de bandă au viteză și pot ajunge foarte ușor în zonele din careul advers. România are fundași buni, poate rezolva aceste probleme din flancuri”, a spus Viorel Hizo, la ProSport LIVE.
În victoria naționalei U21, la Ovidiu, 2-0 cu Bosnia, Mirel Rădoi a mizat pe fundașii laterali Boboc și Ștefan, în timp ce Cosmin Contra, la Belgrad, în partida tricolorilor cu Serbia, 2-2, în Nations Cup, i-a trimis în primul 11 pe Manea și Bancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER