Constantin Budescu nu a fost utilizat în remiza României de la Belgrad, împotriva Serbiei, scor 2-2, dar a fost introdus în teren în minutul 67 al meciului cu Muntenegru de la Ploiești, unde cele două echipe au încheiat meciul la egalitate. Mijlocașul lui Al-Shabab l-a înlocuit pe Alexandru Mitriță.
Antrenorul său de la formația saudită și fostul său antrenor de la Astra, Marius Șumudică, a explicat cum a primit acesta decizia lui Cosmin Contra de a se baza foarte puțin pe serviciile sale: „După ce s-a întors de la lot, Budi a făcut o refacere foarte bună și a intrat în programul echipei, pentru că avem un meci foarte important în etapa a doua.
Normal că nu i-a picat bine să zboare 6-7 ore ca să intre 23 de minute din 180, dar asta este, el se resetează extrem de rapid și merge mai departe. Nu este omul care să se încarce foarte mult deoarece știe că asta i-ar face mai mult rău”, a spus Marius Șumudică, pentru Digisport.
România este pe locul 3 în Grupa 4 a Ligii C în UEFA Nations League, cu două puncte, la două distanță de ocupantele primelor două poziții, Muntenegru și Serbia. Pentru tricolori urmează deplasarea din Lituania (11 octombrie) și meciul de pe teren propriu, împotriva Serbiei (14 octombrie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER