Concordia Chiajna nu a avut un start excelent de sezon, ocupând locul 13 după primele opt etape din sezonul 2018-2019 a Ligii 1 Betano, cu șapte puncte. Victoria surprinzătoare a ilfovenilor pe terenul Craiovei, scor 1-0, a fost ultima pentru formația de lângă București, care a decis să renunțe la serviciile antrenorului Ionuț Badea și să aducă în locul său un antrenor cu nume în fotbalul românesc.
Președintele Concordiei Chiajna, Cristian Tănase, a confirmat pentru ProSport numirea pe banca tehnică a celui poreclit „Neamțul”. Campion cu Oțelul Galați în sezonul 2010-2011, Munteanu va antrena pentru prima dată după mai bine de un an, ultima sa experiență fiind în Iraq, la FC Zakho.
„Am mai avut variante, nu mai contează. Am discutat numai cu doi antrenori, atât. Am considerat că este omul potrivit pentru a antrena Concordia Chiajna, și consider că fotbalul românesc are nevoie de experiența lui Dorinel Munteanu”, a spus Tănase pentru ProSport.
Pentru Concordia Chiajna urmează un meci în deplasare, pe terenul celor de la FC Botoșani. În cariera de antrenor, Dorinel Munteanu a stat cel mai mult la Oțelul Galați, 119 partide, și la CFR, 48 de jocuri. „Munti” a câștigat tilul și Supercupa României cu Oțelul, în 2011. În țară le-a mai antrenat pe FC Argeș, U Cluj, Steaua, Vaslui, iar în străinătate pe Mordovia, Kuban Krasnodar și Qabala. Ultimul loc de muncă a fost în Banat, la Școlar Reșița, unde a a fost director tehnic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER