Ștafeta românească a sportivelor care au ajuns pe prima poziție în lume și care au scris o filă de istorie a ajuns de la Nadia Comăneci, la Simona Halep. Zeița de la Montreal rămâne simbolul perfecțiunii în sportul mondial, un ambasador fără pereche al României, dar și „fetița care nu zâmbea niciodată”, așa cum o prezenta Lola Lafon, într-un roman intitulat astfel. Patru decade mai târziu, Simona Halep, reperul actual din sportul românesc, este prima în lume într-un tenis solicitant și fizic, fiind descrisă de manieră similară: zâmbetul apare rar pe chipul său, și doar la terminarea jocului.
De aici, a pornit dialogul ProSport cu Nadia Comăneci, prezentă miercuri la dezvelirea plăcii omagiale de la sala de gimnastică a complexului Lia Manoliu, devenită acum „Sala de Gimnastică Nicolae Vieru”.
De ce nu zâmbea niciodată Nadia Comăneci în timpul concursului și de ce nu zâmbește nici Simona Halep pe terenul de tenis? Este foarte dificil să zâmbești pe o bârnă care este extrem de îngustă, trebuie să te concentrezi un minut și jumătate. După ce am terminat exercițiul am zâmbit mereu, dar fiecare are personalitatea lui. Este un detaliu ce ține de concentrare, psihologic sportivii se prezintă diferit când concurează. Este o chestie de personalitate.
În sportul anului 2018, Serena Williams vorbește despre sexism și discriminarea femeii în sport. Cum stă sportul la capitolul acesta? Mai are încă de muncă sportul la acest capitol. Merge într-o direcție bună, sunt foarte multe mișcări care s-au creat, în care se pune accent exact pe acest aspect, pe egalitatea dintre femeie și bărbat. Cred, totuși, că în Statele Unite, situația este destul de avansată față de alte țări din Europă. Este greu, însă, să comentez ce s-a întâmplat în ultimele zece zile în tenis. Dar, este încă foarte multă muncă și este, încă, foarte adevărată această problemă, la nivel general.
Cât de mult va afecta rezultatele gimnasticii americane desființarea ranch-ului Karoly? Ei se retrăseseră deja din program. Am vorbit cu ei mereu. Acest complex al lor a reprezentat o perioadă, este momentul ca gimnastica americană să meargă în altă direcție. Înțeleg că se uită după un loc în care fetele să se întâlnească din când în când. Nici nu știu dacă este nevoie de acest lucru, pentru că au foarte multe gimnaste, foarte multe cluburi. Nu este nevoie, neapărat. Singurul lucru care se pierde este legat de prietenia dintre fete și viața lor socială. Era o oportunitate pentru ele să se cunoască mai bine. În rest, pregătirea – fiecare și-o face la clubul ei. Este adevărat, gimnastica americană a înflorit în momentul apariției acestui program de pregătire centralizată, dar, când ai patru milioane de copii care fac gimnastică și numai 4-5 care se aleg în fiecare ciclu olimpic, vă dați seama ce flexibilitate au.
Încotro se îndreaptă gimnastica românească și care sunt șansele să redevină o forță, la nivelul la care a fost? O să dureze. Gimnastica nu se face peste noapte, așa cum am mai spus – baza este importantă, mișcarea, sportul, foarte mulți copii care trebuie să practice sportul ca apoi să se poată gândi să ajungă la Jocurile Olimpice. Trebuie să înțelegem că este bine să practici sportul, în general. Aceasta este ideea de la care, consider, trebuie plecat.
„Nu știu ce vom face la Mondiale. Din câte știu, avem fetițe foarte tinere care nu au dreptul să concureze la Mondiale, la senioare. Dar vor putea concura la Tokyo. E important să avem o comportare civilizată. Este un an de calificări, nu era înainte, dar nu e singurul. Mai e și anul următor. Deci trebuie să avem răbdare. Atunci când aveam nu era apreciat, acum, când nu avem, apar comentarii ale unora care nu s-au urcat în viața lor pe bârnă. Hai să vedem, creștem și vedem unde ajungem” Nadia Comăneci, la evenimentul de dezvelire a plăcii „Sălii de Gimnastică Nicolae Vieru”
Copilul alege sportul sau părinții și sportul aleg pentru copil? Cred că părinții trebuie să ofere această opțiune copiilor, ducându-i la mai multe sporturi. Pentru că nu știi ce îi place fiecărui copil. În momentul în care este implicat în două-trei sporturi, își face o viață socială și alți prieteni, dar astfel își găsește direcția în care vrea să se ducă.
Care este, acum, gimnasta de 10? Nu știu dacă există o gimnastă de zece, pentru că nimeni nu vrea să fie o copie a cuiva care a fost înainte. Fiecare vrea să aibă propriul impact în generația respectivă. Deocamdată, Simone Biles este, din nou, în top și nu se poate atinge nimeni de ea. De departe…
Ați rămas în gimnastică și a devenit misiunea dumneavoastră să dați, cumva, înapoi, sportului și României. Ce sfat i-ați da Simonei Halep pentru a gestiona acest tip de relații conexe sportului de mare performanță, rolul de model? Nu știu ce aș putea să îi spun Simonei, pentru că, deja, este în sport de ani de zile, joacă tenis de când avea cinci ani, este în top de ceva vreme și nu este nimic nou pentru ea. Ea trebuie să își gestioneze viața personală. Statutul de model îl câștigi prin ceea ce faci. Trebuie să fii cine ești tu.
Dacă ați avea de făcut un colaj video de 100 de secunde, cu imagini din cariera și viața dumneavoastră, ce ați pune alături de cele 30 de secunde ale exercițiului de la Jocurile Olimpice de la Montreal? Nu știu dacă este timp (n.r. – râde). Dar, aș începe cu Europenele din 75, aș pune momentul „10” cu ce nu înțelegea lumea – cu numărul 1, apoi… deocamdată, încă mai sunt implicată în proiecte, așa că nu e nimic terminat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER