România a avut, în premieră, o echipă de rally raid la o competiție internațională, fiind reprezentantă de două echipaje la Turkmen Desert Race. A fost o adevărată provocare, cei patru români fiind obligați să parcurgă peste 1.500 de kilometri prin deșert în mai puțin de 5 zile.
În total, peste 80 de echipaje au fost prezent la această ediție care a traversat fosta țară sovietică de la un capăt la celălalt, cu reprezentanți din 20 de țări și 3 continente. Nu au lipsit nici numele mari, care sunt deja obișnuite pentru Raliul Dakar sau etapele din Campionatul Mondial.
Mihai Chipăruș/Bogdan Mehedințu (Mitsubishi Pajero) au reprezentat România la Auto, în timp ce Claudiu Barbu și Paul Spiridon, care au reușit în iarnă să încheie cu brio Africa Eco Race, au participat la clasa SSV (Side by Side Vehicle).
„Însăși faptul că am fost acolo este o mare performanță pentru noi și România. A fost un raliu extrem de dur, la un nivel ridicat, de unde nu au lipsit accidentele și mașinile arse în mijlocul deșertului. Noaptea am dormit în deșert. A fost o adevărată provocare pentru toți participanții. Sentimentele sunt unice și suntem mândri că tricolorul a fluturat la finalul cursei”, a declarat Mihai Leonte, șeful delegației tricolore și președintele Comisiei de Rally Raid din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv.
Într-o competiție unde bugetul echipelor importante ajungea și la jumătate de milion de euro, România a reușit să încheie pe locul 8 la Clasa T2 și pe 3 la Grupa T2 prin Mihai Chipăruș și Bogdan Mehedințu. Din păcate, Barbu și Spiridon au fost nevoiți să abandoneze în prima zi a competiției din cauza unor probleme la motor după ce obținuseră un loc 3 la SSV în prolog. De altfel, o treime din numărul total de echipaje înscrise la Turkmen Desert Race au fost nevoite să cedeze pe parcursul competiției din cauza durității traseului.
Marele câștigător al Turkmen Desert Race a fost legendarul Nani Roma, de două ori câștigător al Dakarului. „Traseul a fost extrem de dur, iar o singură eroare putea însemna abandonul. Șanțuri, praguri, denivelări, alternate cu zone umede, traseele erau foarte înguste. Experiența a făcut diferența în Turkmenistan”, povestește Mihai Leonte.
România a fost prezentă datorită sprijinului oferit de Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), a Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și a Ambasadei Turkmenistanului la București. „Am primit ajutor din partea MTS într-un moment crucial, astfel că am putut lua startul în această competiție importantă. Autoritățile de acolo de asemenea au fost gazde excelente”, au afirmat la unison reprezentanții tricolori după întoarcerea din Turkmenistan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER