Barcelona a înregistrat trei rezultate negative: un eșec și două egaluri în ultimele trei meciuri jucate în La Liga, iar unii dintre cei mai importanți jucători din echipă se arată preocupați de situația în care se regăsește formația blaugrana.
În urma remizei, 1-1, cu Athletic Bilbao, obținută de Barcelona pe Nou Camp, atacantul Luis Suarez a pus sare pe rana clubului catalan: „Ne îngrijorează rezultatele și lipsa de atitudine în unele momente, cum s-a întâmplat și astăzi (n.red. – 29 septembrie, în remiza cu Bilbao), dar și în fața celor de la Leganes (n.red. – Barcelona a pierdut în deplare cu Leganes, 2-1). Trebuie să ne analizăm și să reflectăm. Suntem suficient de profesioniști astfel încât să înțelegem care sunt responsabilitățile noastre la un club precum este Barcelona”.
Uruguayanul de 31 de ani a fost primul fotbalist din lotul pregătit de Ernesto Valverde care a vorbit de lipsa de atitudine a colegilor săi.
În plus, Luis Suarez a vorbit și despre dependența Barcelonei de starul argentinian, Lionel Messi: „Chiar dacă îl avem în echipă pe cel mai bun jucător din lume, nu putem să ne gândim mereu că vine Leo să rezolve probleme.
Suntem mulți care am ajuns aici în urma talentului nostru, pentru că am evoluat bine la alte echipe și echipa nu trebuia să depind de ajutorul lui Leo și Busi (n.red. – Messi și Busquets). Trebuia să câștigăm meciul înainte ca ei să intre”.
Real și Barcelona sunt primele în La Liga, cu câte 14 puncte din 21 posibile. Pe trei este Sevilla, cu 13 puncte, iar Atletico o urmează, cu un punct mai puțin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER