Darius Olaru nu va mai ajunge la FCSB, cei de la Gaz Metan Mediaș, echipa din Liga 1 Betano, refuzând propunerea roș-albaștrilor: 350.000 de euro, zece la sută dintr-o vânzare ulterioară plus Daniel Benzar.
„S-a terminat. Am făcut ofertă 350.000, zece la sută, plus că le dau banii acum și îl iau în iarnă și plus că li-l dau pe Benzar, care i-am spus că, în opinia mea, pe postul pe care joacă Olaru acum, Benzar al meu e mai bun. Daniel Benzar e mai bun decât Olaru pe postul lui. Eu vreau să-l folosesc pe Olaru pe un alt post. Au spus că ei vând numai în străinătate. Le-am mulțumit, să fiți sănătoși, să vă dea Dumnezeu mult noroc să vindeți mult, mult, mult în străinătate.
Dacă încearcă să scoată mai mult, să mi-l dea împrumut și să facă un preț, să văd eu dacă poate pe postul ăla, acolo, unde vreau eu. Dar ei vând numai afară. Șase luni să mi-l lase.
Mie pe postul ăla, mijlocaș central, unde nu găsesc… Dintre toți, ce îmi place mie pentru postul ăla e Verratti (n.red. – Marco Verrati de la PSG). Așa vreau. Bine, păstrând proporțiile. Mi îmi place genul lui Verratti, care deposedează, care urcă, care mai face și un dribling, care mai dă și la poartă”, a declarat Becali, la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER