Aleksandr Kokorin (27 de ani) și Pavel Mamaev (30 de ani) se confruntă cu mari probleme, după ce au avut proasta idee de a bate un funcționar din Ministerul de Comerț al Rusiei, la începutul acestei săptămâni. Cei doi fotbaliști sunt puși la zid de oficialii echipelor de care aparțin, vor fi concediați de Zenit și FK Krasnodar și ar putea chiar să fie trimiși la închisoare pentru cinci ani.
Fotbaliștii cu 62 de meciuri în naționala Rusiei (47 de selecții strânse de Kokorin și 15 de Mamaev) sunt, acum, etichetați drept huligani, iar liga de fotbal din Rusia nu s-a jucat cu cuvintele într-un comunicat oficial pe care l-a emis în această dimineață: „Liga Rusă este scandalizată de comportamentul celor doi și condamnă modul huliganic în care au acționat. Acest comportament nu umbrește doar numele glorioase ale celor două cluburi, ci întreg fotbalul din țara noastră. Cei responsabili trebuie pedepsiți în cel mai aspru mod cu putință. Nu există loc pentru huligani în fotbal”, susțin conducătorii ligii, completați de Igor Lebedev, un oficial al Federației Ruse de Fotbal, care merge chiar mai departe: „Cred că autoritățile statului vor cataloga acțiunea lor ca fiind huliganism și pedeapsa pentru asta este una destul de severă. Până la 5 ani de închisoare”.
OUT de la echipele de club
Transformați din vedete în indezirabili în Rusia, Kokorin și Mamaev au intrat într-un cerc al problemelor care nu se mai termină. Pentru că niciun club din Rusia nu poate accepta fapte precum cea comisă de cei doi luni dimineață într-o cafenea din Moscova, măsurile vin foarte repede și sunt foarte dure pentru ambii sportivi. Primii care au reacționat au fost cei de la Zenit: „Suntem foarte dezgustați și indignați de tot ce s-a întâmplat ieri la Moscova cu Aleksandr Kokorin. Nu credem că este necesar să vorbim acum despre modul în care va fi sancționat jucătorul. Pedeapsa va veni, dar în acest moment clubul și toți fanii nu simt decât un mare sentiment de mâhnire deoarece unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai țării s-a comportat într-un mod dezgustător. Așteptăm verdictul autorităților, dar din punct de vedere uman și emoțional tot ce s-a întâmplat este foarte rușinos”, este comunicatul clublui.
Dacă fosta echipă a lui Mircea Lucescu s-a ferit să anunțe o decizie clară privind viitorul lui Kokorin, FK Krasnodar nu l-a iertat pe Mamaev. Contractul îi va fi reziliat, iar cariera sa va continua în altă țară, dacă va scăpa de pedeapsa cu închisoarea: „Căutăm metode de a încheia contractul cu acest jucător. Din păcate, toate aceste înțelegeri sunt făcute în așa fel încât sportivii profesioniști să fie protejați până la cel mai mic detalii. Vom face însă tot ce ne stă în putință ca să-l dăm afară”.
Kokorin (foto stânga) și Mamaev (foto dreapta) nu mai au viitor în fotbalul din Rusia.
Acum, situația creată de cei doi e dezbătută pe toate posturile TV din Rusia, iar ghinionul lui Kokorin și Mamaev este că nu se află în centrul primului scandal. În 2016, chiar în timpul Campionatului European, cei doi au fost acuzați că au cheltuit 250.000 de euro doar pe șampanie într-un club din Monte Carlo și, chiar dacă au negat, gestul lor a fost catalogat rușinos chiar și de către Vladimir Putin.
— BesGam (@BesgamCom) October 10, 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER