EXCLUSIV | „Colegii nu-i înțeleg pasele, are un talent ascuns”. Unul dintre puținii stranieri aduși cu eticheta de „vedetă” care au impresionat în Liga 1

EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul echipei FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat că Hervin Ongenda își pune de multe ori în dificultate colegii, deoarece are o viziune extraordinară și de multe ori nu e înțeles de restul jucătorilor.

„Trebuie să te antrenezi mult cu Ongenda. Colegii de multe ori nu-i înțeleg pasele. Are o viziune atât de interesantă, Ongenda ăsta al nostru, încât îți pune o pasă și îți dă soluția viitoare. El de multe ori știe unde vine colegul lui. Lui Oaidă i-a pus mingea exact unde știa că o să vină. Ă‚sta e marele lui talent: pune pase astfel încât să-ți ofere cea mai bună soluție.

Am stat de două ori cu el la câte o cafea. El trebuie adus pas cu pas la nivelul la care trebuie să fie. Prima oară mi-a fost frică de acomodarea în oraș, după de integrarea în fotbal. El nu caută cine știe ce mari extravaganțe. A venit și prietena lui aici, o profesoară de franceză foarte educată. O tipă foarte simpatică. Are personalitate și are o anumită forță asupra lui. Când i-a spus cineva zilele trecute ce a spus Dinu (n.r Cornel Dinu) despre el, asta (n.r prietena lui Ongenda) a explodat, în modul de a-l pune la punct pe Ongenda.

El vede că lumea îl laudă, dar trebuie să vadă și ce spune Dinu, care are posesia cuvântului. El trebuie educat. Pasul următor pentru el nu e în România. Are 23 de ani. Trebuie să muncească mult mai mult, trebuie să mai dea jos 2 kg și să pună masă musculară”, a spus Valeriu Iftime, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

După ce FC Botoșani a învins Dinamo, scor 2-0, Cornel Dinu a spus că mijlocașul francez l-a impresionat, dar trebuie să mai slăbească: „Ongenda e fotbalist, dar nu e pregătit fizic. Trebuie scos și din bucătărie, de la shaorma și burgeri. E cam bufleiaș, e hrănit bine”, conform Telekom Sport.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Happy birthday my Queen 👑❤️❤️

A post shared by Ongenda Hervin (@ongenda.hervin) on

Decisiv pentru PSG

Față de alți jucători care au fost crescuți de echipe de top ale Europei, Ongenda a prins câteva meciuri în prima echipă a lui PSG. A evoluat alături de Zlatan Ibrahimovic, Edinson Cavani sau Blaise Matuidi. Din 2012 și până în 2017, când a fost vândut în Olanda, la Zwolle, Ongenda a adunat 16 meciuri oficiale în prima echipă a parizienilor. A marcat de două ori și a pasat decisiv în două rânduri. S-a remarcat în Supercupa Franței din 2013, când PSG s-a impus cu 2-1 în dauna lui Girondins de Bordeaux. În minutul 81, când adversarii conduceau cu 1-0, Ongenda a egalat din pasa lui Zlatan Ibrahimovic. Bulversați de golul primit, elevii lui Francis Gillot au încasat lovitura de grație în minutul 90+3, când Alex a înscris pentru 2-1 și a trimis trofeul la Paris. A fost prima Supercupă câștigată de PSG după 15 ani de pauză.

„Are o tehnică foarte bună și e letal în fața porții. Comparativ cu alți jucători, se mișcă foarte bine în teren. Știe mereu unde să se poziționeze. Anticipează foarte bine unde va ajunge balonul, este un jucător extrem de interesant. Pentru a face acest lucru ai nevoie de un motor pe măsură, iar Ongenda are așa ceva. În ciuda fizicului său, aleargă foarte mult și nu obosește la fel de ușor ca ceilalți”, spunea Laurent Blanc, în 2013, după un meci de campionat cu Bastia, în care Ongenda a fost integralist și a reușit să paseze decisiv pentru golul de 1-0 marcat de Ibrahimovic.

După ce Laurent Blanc s-a despărțit de PSG, aventura lui Ogenda avea să ajungă la final. PSG l-a cedat pentru o sumă infimă în Olanda, unde francezul nu a reușit să se adapteze. A urmat transferul la Murcia, dar Ongenda nu s-a impus nici în Spania. În 2014, în cadrul unui meci amical cu Real Madrid, Ongenda i-a impresionat pe Cavani și Ibrahimovic cu tehnica sa. La capătul unei faze în care l-a amețit serios pe Dani Carvajal, Ongenda a fost aplaudat de cele două vedete aflate pe banca de rezerve (Click aici pentru VIDEO).

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×