Numărul 1 mondial în tenisul feminin, Simona Halep, s-a retras de la turneul de la Moscova, informație confirmată de organizatorii turneului. În locul constănțencei a fost introdusă pe tablou sportiva din Grecia Valentini Grammatikopoulou (170 WTA).
Simona nu s-a antrenat marți dimineața și și-a anunțat retragrea de la Kremlin Cup, turneu ce are loc în perioada 15- 20 octombrie, la Moscova. În turul secund, Halep ar fi trebuit să o întâlnească pe una dintre favoritele publicului, Anastasia Pavlyuchenkova, iar acum rusoiaca va avea o misiune mult mai ușoară împotriva numărului 170 mondial.
Halep s-a confruntat în ultima perioadă cu o hernie de disc, care a forțat-o să se retragă și de la turneele precedente. Se pare că obiectivul Simonei, participarea la capacitate maximă la Turneul Campioanelor, la Singapore, e acum în pericol, Halep având puțin timp la dispoziție pentru a se recupera în vederea celei mai importante competiții din finalul anului.
Luni, Simona nu era prea optmistă: „Dacă nu voi putea juca aici, nu cred că o voi face nici la Singapore, e distanța prea mică. Nu știu sigur dacă voi juca, dar cu siguranță voi lua cea mai bună decizie pentru sănătatea mea (…) Doctorul mi-a spus că nu va fi vorba de nicio operație, dar și că dacă voi continua să joc există riscul unei accidentări pe termen lung. Nu am nevoie de așa ceva, deci va trebui să iau o decizie corectă în următoarele zile”, spunea Halep înaintea debutului la Moscova.
Simona #Halep wycofaÅ‚a siĂ™ z Moskwy z powodu urazu pleców. ZastĂ…piÅ‚a jĂ… jako lucky looser 21 letnia Greczynka o wdziĂ™cznym nazwisku #Grammatikopoulou 😠#tenis #wta pic.twitter.com/wNSlNHxo6c
— Radek Rogowski (@RadekATP) October 16, 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER