În urma zvonurilor legate de eventuala dezvăluire a celui de-al patrulea joc al seriei Diablo la BlizzCon 2018 (zvonuri pornite pe „canal oficial” de acest clip), Blizzard Entertainment au publicat o informare pe site-ul oficial Diablo III, cu intenția de a tempera așteptările fanilor înrăiți ai seriei.
Astfel, deși cei de la Blizzard reafirmă că mai multe echipe din cadrul companiei lucrează la multiple proiecte legate de universul Diablo, nu toate urmează să fie dezvăluite în toamna acestui an, la ediția 2018 a convenției BlizzCon. Chiar și în aceste condiții, a fost reconfirmat faptul că, într-adevăr, BlizzCon-ului din acest an va aduce noutăți oficiale despre Diablo.
Cu alte cuvinte, îndrăznim să afirmăm că Blizzard Entertainment nu dorește (încă) să creeze entuziasm în jurul unui eventual Diablo 4, anunțurile pregătite pentru BlizzCon 2018 fiind de proporții ceva mai reduse. Poate o ediție remasterizată a clasicului Diablo II, poate un nou expansion pentru Diablo III sau poate o reconfirmare a parteneriatului cu Netflix pentru realizarea unei serii animate Diablo?
BlizzCon 2018 va debuta pe 2 noiembrie 2018, data aleasă de Blizzard Entertainment și pentru lansarea pachetului Diablo III: Eternal Collection pentru Nintendo Switch.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER