EXCLUSIV | Bogdan Pătrașcu, la ProSport LIVE: „Eusebio Di Francesco m-a crescut la Piacenza”. Ce spune despre Instagram și Facebook în vestiar și despre relația strânsă a fotbaliștilor cu telefoanele

  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Pătrașcu (39 de ani) a vorbit la ProSport LIVE despre diferențele dintre fotbalul de acum 10 ani și cel din ziua de azi. Mijlocașul a plecat de la Sportul Studențesc în Bulgaria, la Litex Loveci, apoi a ajuns în Italia, unde a evoluat la Piacenza, Chievo Verona și Padova.

În sezonul 2003-2004, la Piacenza, Pătrașcu era în echipă cu actualul tehnician al formației AS Roma, Eusebio Di Francesco.

M-a ajutat, pe de-o parte m-a crescut. Fiul lui, Federico (n.red. – acum jucător al echipei Sassuolo, are 24 de ani), era mic pe atunci, venea la stadion, mergeam, mâncam împreună, iar acum îl văd la televizor„, a spus Bogdan Pătrașcu, pentru ProSport, care a vorbit și despre băieții foștilor fotbaliști, iar el a pariat pe atacantul Federico Chiesa (20 de ani), actual jucător al echipei Fiorentina: „Dintre toți văd că băiatul lui Chiesa este pe val, toată lumea speră în el, are calități, se vede puțin și tatăl lui (n.red. – Enrico Chiesa) în el, la stilul de joc„.

Pătrașcu a făcut o comparație între perioada când era el jucător și ceea ce vede astăzi la copii și la echipele de fotbal.

Acum sunt mai cocoloșiți copiii, sunt crescuți diferit, au alte activități, pe când noi veneam de la școală, luam mingea și mă duceam afară și țipa mama după mine: „Haide în casă!”. Acum nu îi mai scoți din casă”, a povestit fostul mijlocaș pentru ProSport, care și-a amintit și de amenzile pe care le primeau dacă veneau cu telefoanele mobile în vestiar: „Eu când eram nu aveam voie cu telefonul în vestiar, trebuia lăsat în mașină. Aveam un regulament de ordine interioară, îl luai, îți suna, plăteai, la a doua se dubla și tot așa. Amenda pleca de la 100 de euro„.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Este cea mai tristă zi. S-a stins marea doamnă a lumii filmului. Românii au crescut cu filmele ei
Este cea mai tristă zi. S-a stins marea doamnă a lumii filmului. Românii au crescut cu filmele ei
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×