Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, a declarat că negociază cu o echipă bogată din zona arabă pentru transferul lui Harlem Gnohere, astfel că golgheterul echipei ar putea pleca în iarnă, chiar dacă recent și-a prelungit contractul.
„Negociez și acum pentru Gnohere. Nu vreau să vă zic. Rednic avea echipă să dea șapte milioane pe un jucător? Negociez cu o echipă foarte bogată din zona arabă. Din ce vorbim, eu cred că e foarte aproape. Din iarnă, da.
Nu m-am gândit la Andrei Cristea, trebuie să-i întreb pe MM și Dică. Nu sunt capabil să răspund la ora asta. Dacă iau unu gratis îi întreb pe ei. Dacă iau pe bani, iau numai ce vreau eu. Îi întreb: >. Eu am vrut să-l iau și acum un an și acum șase luni, dar mi-au zis că nu ne ajută”, a spus Becali, pentru Digi Sport.
Într-un interviu acordat pentru ProSport, Mircea Rednic a demontat în mod clar teoria unui posibil transfer al lui Gnohere la Al Faisaly: „Nu s-a pus niciodată problema să-l cumpărăm pe Gnohere deoarece clubul n-are bani și are altă filosofie”
Pe 10 octombrie, FCSB a anunțat oficial că Harlem Gnohere și-a prelungit contractul până în 2021. La sfârșitul sezonului trecut, Gnohere a împărțit titlul de golgheter cu George Țucudean, după ce amândoi au marcat câte 15 goluri. Doar Wesley, Gregory Tade și Azdren Llullaku au mai reușit această performanță. Adus pe o sumă derizorie de la rivala Dinamo, 250.000 de euro, Gnohere e cotat în prezent la 2.5 milioane de euro, conform site-ului transfermarkt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER