Toni Conceicao și jucătorii din Gruia par să nu fie foarte preocupați de mișcările de trupe din birouri. Au mutat CFR-ul pe o „linie ferată” paralelă, cu destinația titlu și pare că nu-i afectează cine se urcă sau coboară din tren, la vagonul VIP. Marian Copilu și Daniel Stanciu s-au arătat la față înaintea meciului cu Poli Iași. O partidă care putea duce CFR pe primul loc, cu speranțe pentru clujeni că vor rămâne acolo și după etapă, luând în considerare derby-ul dintre U Craiova și FCSB. Ioniță și Moutinho au început titulari, în spatele lui Țucudean, revenitul Deac a fost rezervă, iar Julio Baptista a rămas încă o dată în afara lotului. Stoican a vrut să-și arate autoritatea și l-a lăsat pe Andrei Cristea acasă, din cauze disciplinare, dar problemele Iașiului au fost mai mult în zona mediană în prima parte a jocului cu CFR.
Gol din corner, specialitatea casei
Clujenii au dominat mijlocul, cu Hoban, Djokovic și Culio, însă ocaziile au venit greoi. Enoh a avut o șansă, dar a tras în plasa laterală (8), CFR a avut posesia, dar a făcut-o steril, însă în minutul 19 a venit o fază teleportată parcă din mandatul lui Dan Petrescu. Corner bătul la colțul scurt, deviere Djokovic pe colțul lung și gol Andrei Mureșan (19). „Greul” fusese depășit de clujeni, care trecea pe primul loc. „Marfarul” lui Conceicao era pus în mișcare și putea să prindă „viteză”, dar Cioinac și portarul Rusu s-au opus golului, cu intrări la sacrificiu, după un șut venit în urma combinației Moutinho – Culio – Ioniță – Țucudean – Moutinho (32). Același Moutinho și-a mai încercat și el șutul, dar fără succes (44) și CFR părea că va avea meciul la discreție.
Liderul, fără șut pe poartă în repriza a doua
Echipa lui Stoican s-a schimbat după pauză, însă. A fost mai agresivă, mai energică pe faza de atac și ceva mai inspirată, în timp ce clujenii pierdeau teren. Poli Iași a preluat inițiativa și a creat suspans, dar ocazii foarte clare nu a avut. S-a terminat 1-0, iar CFR câștigă eonomicos și fără să practice un joc plăcut, ca pe vremea lui Dan Petrescu. Conceicao trece pe primul loc și orice intenții ar avea noua conducere este greu de demis. N-a pierdut de 5 etape.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER