Tulburătoarea poveste de viață a „Pianistului”. Cum a reușit micuțul Miralem Pjanic să-și scape familia din sângerosul război bosniac: „Eram într-un real pericol, fotbalul nu mai conta atunci!”

Redactor:
Andru Nenciu
Tulburătoarea poveste de viață a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Perceput drept unul dintre cei mai buni mijlocași centrali din fotbalul actual și un jucător cheie al lui Juventus, Miralem Pjanic (28 de ani) nu a avut deloc o copilărie ușoară, lucru mărturisit chiar de el, acesta scăpând pe ultima sută de metri din sângerosul război bosniac care a avut loc la începutul anilor 90” și care s-a soldat cu peste 100.000 de persoane ucise.

Într-un interviu acordat The Guardian, cel supranumit „Pianistul” a rememorat perioada critică din fosta Iugoslavie și a dezvăluit cum lacrimile sale l-au ajutat pe el și pe familia sa să plece din țară și să ducă un trai liniștit. Spre deosebire de majoritatea conaționalilor, familia lui Miralem avea un as în mânecă – tatăl lui Pjanic, Fahrudin, era fotbalist în liga a treia iugoslavă, la FK Drina Zvornik, iar câțiva prieteni din Luxemburg i-au obținut un contract la o micuță formație semi-profesionistă din sud-vestul țării, Schifflange.

Chiar și așa, aceștia aveau nevoie de acordul celor de la Zvornik și de actele necesare pentru a putea părăsi țara. După două încercări ratate ale lui Fahrudin de a-i convinge pe oficialii clubului să-l lase să plece, a venit rândul soției, Fatima, să meargă la sediul echipei, luându-l alături de ea și pe Miralem, care a avut un rol crucial în acest demers.

„Mama voia neapărat să plecăm, însă clubul refuza în continuare. Apoi am început să plâng. I-am deranjat atât de mult pe cei din club cu asta încât au spus «OK, voi face asta doar pentru cel mic»”, a spus Pjanic, potrivit sursei citate.

  • 101 partide a acumulat „Pianistul” la Juventus, reușind 18 goluri și 29 de pase decisive
  • 83 de prezențe și 11 goluri a bifat Miralem în echipa națională a Bosniei și Herțegovinei

În cele din urmă, visul familiei Pjanic s-a împlinit și au reușit să evite războiul bosniac din intervalul 1992-1995, stabilindu-se în Luxemburg, unde părinții lui Miralem au muncit din greu să-i ofere un trai decent: „Au luat-o de la zero și au reușit să formeze o familie incredibilă, cu toții împreună după 27 de ani aici. Este un lucru formidabil! Ei locuiesc și în prezent în Luxemburg, alături de sora și fratele meu, și o duc foarte bine. Părinții mei îmi sunt un exemplu pentru ce au reușit să facă din nimicul avut inițial”, a declarat mijlocașul.

Actualul internațional bosniac a moștenit pasiunea pentru fotbal de la tatăl său și și-a început cariera de jucător chiar la juniorii lui Schifflange, formație pentru care a evoluat și Fahrudin. Totuși, cariera lui Miralem a avut o ascensiune fulminantă, acesta făcându-se remarcat la Olympique Lyon, AS Roma și, în prezent, la Juventus, unde este titular incontenstabil.

„Tata era mijlocaș, la fel ca mine, și era chiar bun. Când am început să mai cresc, mi-am dat seama că știe să joace. Nu a avut la fel de multe condiții ca mine să crească și să aibă o carieră de succes, însă a făcut și el ce i-a stat în putință. Până la urmă, obiectivul său principal era să părăsească o țară în care familia sa era într-un real pericol. Fotbalul nu mai conta atunci”, a mai spus Pjanic.

Ajuns în prezent, Pjanic se află în fața unui meci foarte important pentru „Bătrâna Doamnă”, mijlocașul bosniac fiind anunțat titular în echipa lui Massimiliano Allegri pentru diseară, pe Old Trafford, contra lui Manchester United, în runda cu numărul trei din grupa H a Ligii Campionilor.

  • 4 trofee are în palmares Pjanic: două titluri în Serie A și două Cupe ale Italiei, toate cu Juventus

Articol scris de Alexandru STĂ‚NILĂ‚

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×